Nici darea-n plată n-a adus sfârșitul lumii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nici darea-n plată n-a adus sfârșitul lumii

Economie 15 Aprilie 2016 / 17:33 573 accesări
Bancherii caută disperați efectele adverse ale dării în plată asupra pieței financiare

Bancherii caută disperați efectele adverse ale dării în plată asupra pieței financiare

O bancă locală se dă de ceasul morții că leul s-a depreciat ca urmare a aprobării legii dării în plată. Singurul site pe care raportul în cauză e citat și învelit în ambalaj panicos e unul pe care Consiliul Patronatelor Bancare lipise un anunț mortuar cu darea în plată, acum câteva săptămâni. Totul se leagă. În fine, asta cu leul e ușor de demontat, mai ales că vorbim de o depreciere „șoc“ de... 0,02%. În zile bune, în care România depășește SUA + Germania ca productivitate, leul are variații mai mari. Dar ce te faci că aceeași bancă avertizează că randamentele la zece ani ale României au crescut cu șapte puncte de bază, de la 3,42 la 3,5%? Asta chiar pare serioasă, deși, TOTUȘI, vorbim de șapte puncte de bază pentru o lege a dării în plată care aduce apocalipsa, notează analistul Florin Cîțu - „Păi hai să analizăm! Raportul nu spune că această creștere se observă doar la randamentele folosite la fixing. Este important? Normal că este! Reprezintă asta piața? Normal că nu! Arată cum văd băncile piața într-un moment anume, dar nu se face nicio tranzacție acolo. Și încă ceva ce-au uitat bancherii - în ziua în care a trecut darea-n plată, statul român s-a împrumutat cu scadență în decembrie 2022, la un randament mediu de 3%, în creștere de la... 2,98% în martie. Poate că din cauza dării în plată? Sau a acțiunilor BNR de a retrage lichiditate din piață. Cu indulgență maximă, raportul trebuia să spună că legea nu a influențat piața valutară, dar a majorat costul pentru stat cu două puncte de bază, pentru titlurile de stat la zece ani. Dar de ce doar la zece ani? De ce nu sunt afectate împrumuturile publice la alte scadențe?“. În concluzie, n-a venit nici acum sfârșitul lumii.



12