Trei seturi! Atîtea a pierdut Club Volei Municipal Tomis Constanţa în cele zece etape din acest campionat şi probabil că va rămîne la trei şi după ultima etapă a turului, cînd va întîlni în deplasare nou promovata Ştiinţa Bacău. Sîmbătă, la Sala Sporturilor, în meciul din etapa a zecea a Diviziei A1 la volei masculin, cu Steaua Bucureşti, CVM Tomis a obţinut a şasea victorie pe teren propriu cu 3-0, pe seturi: 25-17, 25-16, 25-23. Gazdele au început cu două schimbări în sextetul care s-a impus la Buzău: Toronyai, la coordonare, Firpo fiind menajat din cauza unei accidentări, şi Brinkman, titular pe postul de centru, în locul lui Macovei. În primele două acte, oaspeţii au fost puşi în mare dificultate de serviciile adverse, iar constănţenii au făcut diferenţa şi cu blocajul. Tomis a evoluat constant bine, iar Lică, Ashlei şi Daivison au fost rareori blocaţi. Cu Toboşi ridicător şi cu Ciortea la preluare, în locul lui Pavel, bucureştenii au echilibrat disputa în setul al treilea, conducînd cu 21-18. Gazdele au revenit, au egalat, iar la 22-22 Firpo a intrat la serviciu în locul lui Began. O mutare inspirată a lui Stelio De Rocco, pentru că argentinianul a servit excelent şi Tomis s-a distanţat la 24-22, adjudecîndu-şi apoi setul cu 25-23. „Mă bucură şi rezultatul, şi felul în care a fost obţinut. Am văzut la echipa mea execuţii bune şi am reuşit să creăm puncte spectaculoase din faze obişnuite. Am văzut multă determinare, multă implicare şi sînt foarte mulţumit”, a declarat De Rocco. „A fost o victorie rapidă şi ne pare rău că a durat atît de mult ultimul set, pentru că primele două au fost scurte. Urmează să analizăm ce nu a mers bine în setul trei. Poate că înlocuirea ridicătorului a schimbat în bine jocul lor”, a opinat Radu Began, căpitanul Tomisului. „Nu sînt dezamăgit de rezultat, ci de jocul echipei mele. Rezultatul este normal pentru ce am jucat noi astăzi (n.r. - sîmbătă), mai ales în primele două seturi”, a spus antrenorul Stelei, Alexandru Iuhasz.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenor Stelio De Rocco): Toronyai - Lică, Began, Brinkman, Ashlei, Daivison şi Tănăsescu - libero (au mai jucat: Miseikis şi Firpo); Steaua (antrenor Alexandru Iuhasz): Andrieş - Ciortea, C. Toma, Harabagiu, Carpen, D. Pavel şi Ilie - libero (au mai jucat: Roşu, Măcicăşan, Grigorie şi Toboşi). Au arbitrat: Lucian Năstase (Galaţi) şi Jean Bratu (Brăila). Observator: Virgil Dumitrescu (Bucureşti).
Celelalte rezultate înregistrate în etapa a 10-a: VCM Piatra Neamţ - Constam Buzău 3-0; Dinamo Bucureşti - Ştiinţa Bacău 3-0; Explorări Baia Mare - Torpi Tg. Mureş 3-0; Remat Zalău - U. Cluj 3-1; Unirea Dej - Rapid Bucureşti 3-1.
Parteneri instituţionali:
Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa
Sponsori tehnici:
Hotel Flora, Hotel Malibu, Restaurant Temple, Coca Cola, Mycronic Design, RATC, Account Romconsulting
Furnizori oficiali:
Champions, Mycronic Design
Parteneri media:
Telegraf şi TV Neptun
Sponsori:
Grup Servicii Petroliere, RAJA, Impact, Unirea Shopping Center, Oil Terminal, Alcor Construct, Conpress Group, Polaris M Holding, Coca Cola, Mamaia SA, Emu, Aqua Magic, West House Group, Carrefour şi Telegraf
Clasament
1. CVM TOMIS 10 10 0 30: 3 20
2. VCM Piatra Neamţ 10 9 1 27: 8 19
3. Dinamo Bucureşti 10 7 3 24:11 17
4. Explorări Baia Mare 10 7 3 24:16 17
5. Constam Buzău 10 6 4 20:15 16
6. Steaua Bucureşti 10 6 4 19:18 16
7. Remat Zalău 10 4 6 20:21 14
8. U. Cluj 10 4 6 18:22 14
9. Unirea Dej 10 3 7 14:24 13
10. Torpi Tg. Mureş 10 2 8 6:28 12
11. Ştiinţa Bacău 10 1 9 11:28 11
12. Rapid Bucureşti 10 1 9 8:27 11