Nicio investiţie publică fără parteneriat public-privat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noua viziune UE, prezentată la Constanţa

Nicio investiţie publică fără parteneriat public-privat

Administrație 22 Noiembrie 2013 / 00:00 637 accesări

ANALIZĂ Reprezentanţii Băncii Mondiale (BM), prezenţi la Constanţa în cadrul unui forum organizat de Zona Metropolitană Constanţa, au prezentat un raport de analiză a eficienţei energetice pentru oraşul de la malul mării. Pentru cele şase domenii analizate (transport, clădirile municipale, energie termică şi energie electrică, iluminat public, apă potabilă şi apă uzată, deşeurile municipale), cei de la BM propun autorităţilor locale constănţene recomandări în ceea ce priveşte eficienţa în exerciţiul financiar 2014-2020. „Creşterea transportului nemotorizat, crearea de locuri de parcare, modernizarea sistemului de termoficare, dezvoltarea transportului public, modernizarea clădirilor municipale şi temporizarea iluminatului stradal sunt câteva dintre recomandările pe care noi le facem pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea eficienţei energetice”, a declarat coordonatorul BM al proiectelor tehnice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Marcel Heroiu. Ce am aflat din raportul BM? La nivelul Polului de creştere Zona Metropolitană Constanţa avem cel mai mare consum de energie pe cap de locuitor, adică aproximativ 6.000 de kilowaţi. Am aflat că în Constanţa a fost înregistrat cel mai mic consum de energie termică la nivelul clădirilor municipale, şi asta datorită investiţiilor realizate de Primărie în ultimii ani. Am aflat, de asemenea, că la Constanţa avem cel mai mic preţ pentru transportul în comun, dar şi faptul că acesta este mult mai puţin utilizat decât în alţi poli de creştere din România. Reprezentanţii BM mai spun că la Constanţa au găsit cel mai bun sistem de colectare şi sortare a deşeurilor, şi asta tot datorită investiţiilor realizate în ultimii ani. Viceprimarul Constanţei Decebal Făgădău a declarat că reprezentanţii BM au făcut o serie de recomandări pe toate cele şase domenii. „Unele dintre ele pot fi asumate de municipalitate, altele sunt preconizate a fi realizate de către cei care operează, entităţile private. De fapt, filosofia viitorului exerciţiu financiar 2014 - 2020 va fi exact aceasta: parteneriatul public-privat. Până acum, polul de creştere a implementat proiecte doar prin administraţiile publice. În următoarea perioadă de programare vor fi conjugate eforturile de investiţie către domeniul public, către privat şi cu un aşa-zis gardian, societatea civilă, prin organizaţiile neguvernamentale”, a declarat Făgădău.

PARTENERIATUL PUBLIC-PRIVAT, ATUUL CONSTANŢEI Prezent la dezbaterile de ieri, preşedintele UGIR 1903, filiala Constanţa, Sorin-Gabriel Strutinsky, a afirmat că analiza realizată de reprezentanţii BM evidenţiază performanţele oraşului Constanţa. „Această analiză arată atât realizările, cât şi deficienţele. Este o analiză SWAT foarte bine gândită, de care va trebui să ţinem cont”, a spus Strutinsky, care a adăugat că România trebuie să îşi definească foarte bine din punct de vedere legislativ parteneriatul public-privat. „În primul rând, în România au fost numeroase probleme în ceea ce priveşte claritatea legii pentru parteneriatele publice-private. În acest moment, noi, ca zonă, suntem pregătiţi să aplicăm Investiţiile Teritoriale Integrate. Suntem printre primii din România care putem evolua în acest nou tip de dezvoltare propus de UE, cu zone capabile, cu firme private şi ONG-uri care să poată dezvolta durabil economia, cu impact economic şi social la nivelul întregii zone”, a explicat Strutinsky.



12