Nicio modificare la preţurile biletelor de tren!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicio modificare la preţurile biletelor de tren!

Politică 28 Ianuarie 2009 / 00:00 435 accesări

Deşi în ultimii ani tarifele biletelor de tren s-au scumpit trimestrial, Compania CFR Călători nu vrea să scoată mai mulţi bani din buzunarele românilor. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Ministerului Transporturilor (MT), care apreciază că tarifele biletelor de tren nu vor fi majorate de la 1 februarie. „Pot să vă spun că tarifele pentru transportul de călători nu vor fi majorate, pentru că asta ar fi o sinucidere pentru transportul de călători”, a declarat subsecretarul de stat în MT, Constantin Axinia. Acesta a subliniat că nu a fost informat cu privire la majorarea tarifelor pentru transport intern cu 20%, decizie anunţată de CFR Marfă, începînd cu data de 1 februarie, şi că va analiza dacă această măsură va fi păstrată. Conform unei decizii din 15 decembrie 2008 a directorului general al SNTF Marfă, Liviu Bobar, începînd cu 1 februarie, ora 0.00, tarifele din transportul de mărfuri pe calea ferată din trafic intern ar urma să se majoreze cu 20%. “Şi noi vom majora tarifele, însă nu la nivelul de 20%, pentru că e sinucidere sigură, în condiţiile în care principalul nostru concurent, transportul rutier de marfă, înregistrează scăderi ale traficului de 15 pînă la 30%”, a precizat directorul de marketing Servtrans Invest, Sorin Zbengheci, unul dintre principalii transportatori privaţi de marfă şi călători pe calea ferată din România.



12