Trei bărbați s-au încumetat să conducă mașina, deși erau bine amețiți de aburii alcoolului consumat sau nu aveau permis de conducere. Așa se face că, la data de 7 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța l-au prins pe unul dintre ei, în vârstă de 51 de ani, conducând un autoturism, pe DN 2A, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au depistat un alt bărbat, în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism, pe strada Eliberării din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Și nu a fost singurul. Oamenii legii din cadrul Secției 4 Poliție au mai prins un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cauzele, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.