Liderul Partidului Democrat american, Tim Kaine, a apreciat drept foarte improbabil ca vreun candidat democrat să ameninţe candidatura preşedintelui american, Barack Obama, la realegerea sa, în alegerile prezidenţiale din 2012. „Există întotdeauna posibilitatea de a vedea un candidat marginal prezentându-se la investitura democrată. Atunci, poate să se prezinte oricine? Da, este posibil. Dar eu cred că probabilitatea ca vreun adversar să-l ameninţe în mod serios pe preşedinte este aproape nulă”, afirmă acesta.
După modelul predecesorilor săi la Casa Albă, se admite, în general, că Barack Obama, ales în 2008, va încerca să obţină realegerea sa, peste aproximativ doi ani, la un al doilea mandat. Însă, preşedintele nu s-a pronunţat, încă, în mod public, asupra acestei probleme. Cu toate acestea, recesiunea şi nivelul foarte ridicat al şomajului cu care se confruntă SUA nu au contribuit la creşterea popularităţii preşedintelui, a cărui activitate este aprobată de 47% dintre americani. Aceste dificultăţi îi determină pe unii să avanseze ipoteza unei eventuale cadidaturi democrate dizidente. De cealaltă parte a eşichierului politic, niciun republican nu şi-a anunţat candidatura. Dar fostul candidat la funcţia de vicepreşedinte, Sarah Palin, a lăsat deschisă posibilitatea de a candida la învestitură.