Niciun elev nu susţine teza cu subiect unic la limba maternă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În judeţul Constanţa

Niciun elev nu susţine teza cu subiect unic la limba maternă

Social 25 Noiembrie 2008 / 00:00 586 accesări

Peste 23.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, aparţinînd minorităţilor naţionale, susţin astăzi, la nivel naţional, teza cu subiect unic la limba maternă. La prima probă a tezelor cu subiect unic au fost înscrişi aproximativ 11.000 elevi de clasa a VII-a şi 12.000 de clasa a VIII-a. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, proba este susţinută în limbile maghiară, sîrbă, slovacă, germană şi cehă. În judeţul Constanţa, niciun elev aparţinînd minorităţilor naţionale nu participă la această probă. „Pentru teza cu subiect unic la limba maternă nu avem înscris niciun candidat. Celelalte probe vor fi însă susţinute de 13.500 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, respectiv 6.700 de elevi din clasele a VII-a şi 6.800 de elevi din clasele a VIII-a”, a declarat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. Mariana Neacşu. Din totatul de 553 de unităţi şi instituţii şcolare din judeţul Constanţa, tezele cu subiect unic vor fi susţinute doar în 179 dintre acestea. Examenele vor continua pe 3 decembrie cu proba la limba şi literatura română, pe 11 decembrie urmînd să aibă loc proba la matematică, iar pe 16 decembrie cea la istorie sau geografie.



12