Niciun medic al spitalului nu va fi sancționat pentru malpraxis în cazul bebelușului născut mort, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, la Maternitatea "Elena Doamna" din Iași, a stabilit Comisia de profil din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași. Reprezentanții acestei comisii s-au întrunit după plângerea depusă la Direcția de Sănătate Publică Iași de către părinții copilului nou-născut și au deliberat până vineri, când au decis că nu se impune sancționarea niciunui cadru medical de la maternitatea ieşeană "Elena Doamna". „În conformitate cu raportul de expertiză întocmit de către expertul medical desemnat, domnul acad. prof. univ. dr. Florin Stamatian, medic primar obstetrică-ginecologie, medic expert nominalizat prin ordinul Ministerului Sănătății și în urma analizării întregului material probator administrat în cauză de către Comisia de monitorizare și competență profesională a cazurilor de malpraxis, se constată inexistența unei situații de malpraxis pentru personalul medical sau a furnizorilor de servicii medicale, implicați în acordare de asistență medicală pentru pacienta Ciobanu Ioana", arată reprezentanții DSP într-un comunicat remis presei. Tatăl copilului susține că a înaintat o acțiune în instanță împotriva doctoriței care a monitorizat sarcina soției sale și că nu se aștepta la o decizie în cazul comisiei de malpraxis. "Mă așteptam la un răspuns din partea lor, cu adevăr, în sensul că Ministerul Sănătății spune că sunt nereguli, dânsii, care sunt în subordinea ministerului, spun că nu sunt neregului. Nu este caz de malpraxis atâta timp cât medicii nu erau in spital. Dar ei nu trebuiau să fie? Noi nu ne-am dus la hotel în acea seară, cum spuneau unii, noi ne-am dus la spital. Mai departe o să mergem în instanță, o să cerem o contra expertiză să vedem ce mai spun și alții“, a declarat, astăzi, Constantin Ciobanu, tatăl copilului. Cadrele medicale care au fost de gardă în noaptea respectivă au fost sancționate după ancheta internă a spitalului cu diminuarea salarială cu 10% timp de trei luni, în timp ce managerul spitalului, dr. Emil Anton, și directorul medical dr. Răzvan Socolov au fost demiși din funcție.