Americanul Nicky Hayden a cîştigat, duminică, titlul mondial la MotoGP, după ce a ocupat locul al treilea la Marele Premiu al Valenciei, ultima etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză, unde principalul său contracandidat, italianul Valentino Rossi, s-a clasat pe locul 13. Hayden, care a condus în cea mai mare parte a sezonului în clasamentul general, s-a aflat pe locul al doilea înaintea Grand Prix-ului de duminică, după ce, cu o etapă înainte, fusese antrenat într-o căzătură provocată de coechipierul său de la Honda, Dani Pedrosa. Valentino Rossi (Yamaha), deţinătorul a şapte titluri mondiale, din care cinci consecutive la MotoGP, a căzut în turul cinci al Marelui Premiu al Valenciei şi nu a mai reuşit să recupereze diferenţa şi să-şi păstreze titlul mondial. Marele Premiu al Valenciei a fost cîştigat de australianul Troy Bayliss (Ducati), urmat de coechipierul său, italianul Loris Capirossi. În clasamentul general, Hayden a obţinut 252 de puncte, urmat de Rossi (247p) şi de Capirossi (229p).