Nicolae Anghel a renunţat la funcţia din PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nemulţumiri în filiala tomitană

Nicolae Anghel a renunţat la funcţia din PDL

Politică 20 Decembrie 2012 / 00:00 662 accesări

Proaspăt demisionar din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa, Nicolae Anghel este nemulţumit de persoanele care reprezintă formaţiunea politică din care face parte în Parlament. Pentru a-şi demonstra dezamăgirea, el a remis presei o scrisoare în care vorbeşte despre colegii săi de partid care sunt acum parlamentari şi despre care a spus că nu reprezintă interesele electoratului de dreapta. „Nu mă pot împăca cu ideea că dreapta constănţeană este reprezentată în Parlamentul României de o singură persoană, şi aceea aparţine Forţei Civice - Dănuţ Culeţu. Nu poţi reforma dreapta constănţeană având în prezent în Parlament doi oameni care atunci când s-au hotărât să facă politică pentru prima dată s-au înscris într-un partid de stânga, ceea ce înseamnă că la acel timp aveau orientări de stânga, între timp s-au înscris în PDL când aceasta era la putere“, a declarat Anghel referindu-se la Gigi Chiru şi Florin Gheorghe. El a spus că cei doi nu au urmărit niciodată ca partidul să aibă de câştigat şi chiar a pus eşecul alegerilor pe seama modului în care Chiru a condus organizaţia constănţeană. Având în vedere multiplele nemulţumiri, dar mai ales rezultatul alegerilor care a clasat PDL, în judeţul Constanţa, pe locul trei după PP-DD Anghel a decis să-şi dea demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa. (I.H.)



12