Nouă persoane, între care trei medici, au fost reţinute de procurori în dosarul reţetelor false prin a căror decontare s-a creat un prejudiciu de 3,5 milioane de euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Ceilalţi reţinuţi sunt două diriginte de farmacii şi patru persoane care ar fi intermediat ...
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, ieri, că programul naţional de radioterapie va intra în vigoare din toamnă, afirmând că nu se poate trece peste faptul că bolnavii aşteaptă câte trei-patru luni, cum s-a descoperit în urma controlului la Institutul Oncologic din Bucureşti (IOB) ...
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Rodica Nassar, a declarat, ieri, că, dincolo de bani, medicii au nevoie şi de un cadru legislativ pentru a-şi desfăşura activitatea, în timp ce Legea Sănătăţii (nr. 95/2006) a suferit peste 1.000 de amendamente. „Singurele soluţii pe ...
În ultima perioadă, autorităţile au scos la iveală grave nereguli în sistemul sanitar românesc. Sunt scurgeri impresionante de fonduri, în condiţiile în care se tot vorbeşte de o subfinanţare umilitoare. După dosarul operaţiilor estetice de la Spitalul de Arşi din Capitală, ocazie cu care s-a ...
În sfârşit, autorităţile din Sănătate au ajuns la concluzia că sistemul sanitar nu-şi mai permite să ignore medicina de prevenţie. Se ştie că, în cazul în care o boală este depistată în timp util, şi costurile sunt cu mult mai mici, iar suferinţa bolnavului poate fi mult redusă. Şi pentru că ...
Societatea Antibiotice Iaşi nu va fi privatizată, fiind un exemplu că există şi unităţi de stat care funcţionează foarte bine, a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta, aflat într-o vizită la Iaşi, însoţit de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, ministrul Muncii, Rovana Plumb, primarul ...
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, este de acord cu alocarea unui spor de fidelitate pentru medicii care îşi dovedesc eficienţa şi răspund tuturor provocărilor, un astfel de stimulent fiind inclus în proiectul legii ce vizează creşterea veniturilor medicilor. Demnitarul a declarat că, în urma ...
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a atras atenţia, vineri, la o întâlnire cu profesorii din Tulcea, că cea mai mare problemă din sistemul educaţional românesc este decalajul de performanţă al copiilor (n.r. - cei din mediul rural şi cei din mediul urban), care se va atenua atunci când se va ...
Soluţii pentru creşterea salariilor din Sănătate şi asistenţă socială vor fi identificate, împreună cu ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, înainte de vizita delegaţiei FMI în România din iunie, potrivit Federaţiei „Sanitas”, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului ...
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, consideră că medicul de familie este un profesionist, dar şi un prieten de încredere pentru familiile noastre. „Rolul medicului de familie este foarte important pentru societate, deoarece ajută la menţinerea unui stil de viaţă sănătos, te ţine la curent cu ...
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, tinde să se alăture celor care cred că în cazul copilului mort la Braşov, la scurt timp de la externare, este vorba despre malpraxis, precizând că ar putea sesiza Colegiul Medicilor şi că Ministerul va face un control în acest caz. Aflat, ieri, la Ploieşti, unde ...
Ministrul Sănătăţii a anunţat, ieri, adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 2014 de completare şi modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel că asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor putea pensiona la 65 de ani. Vestea bună a venit ...
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, va alerga, alături de alţi nouă membri ai Guvernului, în Cursa Populară din cadrul Semimaratonului Internaţional Bucureşti. Potrivit comunicatului Ministerului Tineretului şi Sportului, la competiţie vor participa şi Gabriel Oprea - viceprim-ministru ...
Guvernul nu va reuşi să facă de la început un sistem perfect al pachetului de servicii medicale de bază, deoarece nimeni nu a reuşit aşa ceva, a afirmat, în Guvern, premierul Victor Ponta, care i-a cerut ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, să identifice eventualele disfuncţionalităţi pentru a fi ...
La o săptămână de la declanşarea controalelor în spitale de către echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), se poate remarca o mică scădere a numărului internărilor, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând că, poate ...
Spitalele închise de fostul ministru al Sănătăţii Attila Cseke vor fi redeschise de actualul deţinător al portofoliului, Nicolae Bănicioiu, însă oficialul a subliniat că acest lucru trebuie făcut cu “multă atenţie şi hotărâre”. “Este foarte greu de controlat igiena într-un spital ...