Nicolae Breban se retrage din consiliul USR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolae Breban se retrage din consiliul USR

Cultură 03 Mai 2011 / 00:00 531 accesări

Nicolae Breban anunţă, într-o scrisoare deschisă, că se retrage din consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru că ar fi fost atacat de preşedintele asociaţiei, Nicolae Manolescu. În scrisoarea intitulată „Ruşine, d-le N. Manolescu!”, scriitorul spune că preşedintele USR l-ar fi calomniat atât în şedinţele de consiliu, cât şi în editorialele publicate în „România literară”, pe tema verdictului de colaborare cu Securitatea dat de CNSAS.

De cealaltă parte, Nicolae Manolescu susţine că Nicolae Breban nu a asistat la şedinţa de consiliu a USR şi a fost informat de o terţă persoană în legătură cu ceea ce s-a discutat la această reuniune. „Nu numai că nu l-am calomniat, mi-am exprimat şi mirarea că dosarul lui este judecat (...), nu s-a pus niciodată problema să fie dat afară”, a declarat preşedintele USR, adăugând că nu a văzut, deocamdată, scrisoarea originală a lui Breban şi că îi va răspunde cât mai repede.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut la începutul lui aprilie Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban. Decizia de colaborare în cazul lui Nicolae Breban a fost dată în martie, iar dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 4 aprilie. Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Nicolae Alexandru Breban a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie.

Taguri articol


12