Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, duminică, că l-a contactat pe Nicolae Dică să preia postul de antrenor în cazul în care Laurenţiu Reghecampf va pleca şi a precizat că discuţiile sunt într-un stadiu avansat.
"Discuţiile cu Nicolae Dică sunt într-un stadiu avansat. Laurenţiu Reghecampf mi-a spus că vine mâine (n.r. - luni) să vorbească cu mine. Are o ofertă de 2,6 milioane, plus bonusuri cu care ajunge la 4 milioane pe an. El ar vrea să plece, dar mi-a zis să-i dau şi eu un sfat. Ce sfat îi pot da dacă ia atâţia bani? Primul la care m-am gândit a fost Dică, apoi am vorbit cu el în mare. Ne-am întâlnit şi el este de acord să vină la noi. Dică şi Mihai Stoica sunt împreună acum pentru a rezolva problema cu licenţa, pentru că Dică nu are licenţă în acest moment. Mihai Stoica a propus această variantă, iar eu am acceptat. Cu Dan Petrescu nu am vorbit. Dacă mâine mă înţeleg cu Reghecampf în vederea plecării sale, urmează să semnăm cu Dică. Exclud să rămână Reghecampf pentru că eu cred că el a semnat deja şi acum doar se alintă", a spus Becali la Digisport.
Oficialul de la FCSB a menţionat că el l-ar fi dorit pe Marius Şumudică antrenor, dar era prea riscant deoarece acesta are trecut rapidist. Becali a mai afirmat că şi-a cerut scuze faţă de antrenorul formaţiei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, pe care l-a făcut blatist: "Nu l-am sunat pe Miriuţă să vină la Steaua, nu este adevărat. Miriuţă mi-a dat un mesaj imediat după meci şi mi-a scris <Vă salut! Aţi văzut că îmi apăr şansele corect? Sunt om serios>. După care i-am zis <Te rog să mă ierţi pentru ce am spus după meciul cu Dinamo> şi el mi-a răspuns <Niciun fel de problemă. Vă respect oricum". Nu a fost vorba de nicio propunere, el este dinamovist. Dacă ar fi fost după mine, l-aş fi luat pe Şumudică antrenor. Dar era prea mare riscul. Şi aşa este presiunea mare acum cu procesul la TAS, s-ar fi supărat şi suporterii. Am înţeles că Şumudică are o ofertă de la Craiova".