Nicolae Dobrin a încetat din viaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a mai stins o stea a fotbalului românesc

Nicolae Dobrin a încetat din viaţă

Sport 27 Octombrie 2007 / 00:00 700 accesări

Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti români din istorie, Nicolae Dobrin s-a stins ieri, la doar 60 de ani. Internat de urgenţă la Spitalul Judeţean Argeş în stare gravă, din cauza unui cancer pulmonar aflat în stare avansată, fostul star al FC Argeş din anii ’70 a decedat în cursul dimineţii. Vestea a şocat pe toată lumea, mai ales că medicii afirmaseră că viaţa lui Dobrin se află în afara oricărui pericol. Sute de oameni, bărbaţi, femei şi copii s-au strîns, în jurul prînzului, în curtea spitalului, purtînd însemnele echipei alb-violete, şepci sau fulare. Cu cîteva minute înainte ca sicriul să fie scos afară mulţimea a început să aplaude şi să-l aclame pe Gicu Dobrin, iar jucătorii lui FC Argeş au venit la morgă să aprindă o lumînare.

Lumea fotbalului a fost zguduită de dispariţia celui poreclit “Gîscanul”, mulţi dintre actualii conducători sau antrenorii find coechipieri sau adversari pe teren cu Dobrin. “Este o pierdere imensă pentru fotbalul românesc, pentru societatea românească. Era tînăr, avea doar 60 de ani, dar Dumnezeu nu cîntăreşte în ani şi aşa este... trebuie să ne supunem”, a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu. “Eu sînt terminat, am fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Ne-am cunoscut în viaţa asta frumoasă care este sportul, fotbalul. Am apărat culorile ţării, în meciurile cele mai grele pentru ţară şi stăteam cu el în cameră”, a spus printre lacrimi Rică Răducanu. “A murit o stea a fotbalului românesc şi chiar al celui internaţional. Dacă erau alte condiţii în acele vremuri, Dobrin ar fi avut ocazia de a evolua la un nivel mai înalt şi cu siguranţă îşi arăta valoarea. Am debutat în prima ligă împotriva echipei sale, cînd aveam 17 ani, şi îmi amintesc că m-a driblat şi l-am faultat, dar nu s-a supărat. Mi-a plăcut atitudinea lui, am rămas prieteni după ce ne-am terminat cariera de jucător şi am fost împreună cu familiile la un turneu final de Campionat Mondial. A fost un om deosebit”, a adăugat antrenorul Farului, Constantin Gache.

Autorităţile locale din Piteşti au stabilit, de comun acord cu familia fostului fotbalist ca acesta să fie înmormîntat luni, pentru că mai mulţi oameni de fotbal, antrenori sau apropiaţi ai lui Nicolae Dobrin, aflaţi în străinătate, şi-au exprimat dorinţa de a participa la funeralii, dar sînt în imposibilitatea de a ajunge în România pînă duminică.

Dobrin a fost ofertat de Real Madrid

Născut pe 26 august 1947, la Piteşti, Nicolae Dobrin a început fotbalul la Dacia Piteşti în 1959, atunci cînd a fost chemat să se pregătească alături de lotul Daciei, după ce mai mulţi jucători ai echipei mari l-au văzut jucînd fotbal pe maidanul din jurul rîului Argeş. După ce s-a transferat la FC Argeş, Dobrin a cunoscut consacrarea. Pe lîngă faptul că a ieşit de două ori campion şi de două ori vicecampion cu această formaţie, mijlocaşul a ajuns vedeta campionatului românesc, fiind convocat şi la echipa naţională, în tricoul căreia a disputat 48 de meciuri şi a marcat şase goluri. În anul 1980 s-a transferat la micuţa echipă FC Tîrgovişte, aportul sau fiind esenţial în promovarea în Liga I din acel sezon. După ce a mai jucat un an pentru gruparea dîmboviţeană, a revenit la FC Argeş, unde a mai disputat doar cinci meciuri în prima divizie, alegînd să se retragă. “Gîscanul” a disputat 408 meciuri în primul eşalon şi a marcat 111 goluri. Cel mai important moment din cariera sa de fotbalist a avut loc în 1972, atunci cînd Real Madrid a încercat să îl transfere. Însuşi Santiago Bernabeu a venit special în România pentru a-l achiziţiona pe mijlocaş, oferind în schimbul lui 2 milioane de dolari şi construirea instalaţiei de nocturnă pe stadionul din Trivale.Dictatorul Nicolae Ceasuşescu a refuzat din start acest transfer, nefiind de acord ca jucătorii din campionatul autohton să plece în străinătate. După ce a terminat cariera de jucător, Dobrin a şi antrenat, dar fără a avea mari succese la echipa la care s-a consacrat ca jucător, FC Argeş. În ultima perioadă, pînă să fie răpus de boala la plămîni, Dobrin a activat în Corpul de observatori pentru meciurile din Liga I.



12