Marele artist Vasile Gorduz, sculptorul despre care se spune că „a dăruit culturii româneşti prima icoană sculptată a lui Mihai Eminescu”, a fost condus pe ultimul drum, ieri, de toţi cei care l-au iubit, respectat şi admirat, familie, prieteni, studenţi ai săi, foşti colegi, personalităţi ale ...
Casa de licitaţii Artmark scoate la vînzare, joi, opere semnate de clasici ai picturii româneşti, precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Iosif Iser, Victor Brauner, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba şi alţii. Licitaţia va avea loc în sala Atlas a Hotelului ...
Un grup de tineri, vizaţi de poliţiştii constănţeni după ce a dat mai multe spargeri în oraş, a fost prins, pentru a treia oară, pe picior greşit. Cea mai recentă ispravă a trei dintre membrii grupului, cu vîrste cuprinse între 15 şi 23 de ani, a constat într-un furt de peste trei mii de lei ...
Volumul aniversar dedicat împlinirii a 125 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ va fi lansat în această duminică, de la ora 12.00. Lucrarea concepută sub forma unui album, „Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Constanţa. 1883 - ...
ENEL Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea, Unitatea Teritorială Reţea Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, între ...
RADET Sucursala Electrocentrale Constanţa anunţă că, pentru remedierea unei defecţiuni la instalaţia de termoficare, a întrerupt alimentarea cu agent termic azi-noapte, începînd cu orele 23:00, pînă astăzi, 25.09.2008, orele 19:00. În aceste condiţii, RADET Constanţa nu mai poate furniza apă caldă ...
Un autoturism a fost stins de pompierii constănţeni după ce a fost distrus de flăcări în proporţie de 50%. Telefonul de urgenţă i-a moblizat sîmbătă, în miez de noapte, pe militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, de apelul unor locatari de pe strada Pictor Nicolae ...
La începutul acestei luni, artistul plastic Constantin Grigoruţă s-a întors de la Tabăra Internaţională de Creaţie Plastică „Dan Platon“ de la Breaza, unde a expus alături de artişti din ţară, dar şi din Marea Britanie şi Bulgaria. Într-un interviu acordat cotidianului ...
Voleibalistul Alin Bobeanu va juca la Piatra Neamţ Echipa de volei masculin Municipal LPS Piatra Neamţ a semnat, miercuri, un contract valabil pentru două sezoane cu jucătorul Alin Bobeanu, care ultima dată a evoluat la formaţia Dinamo Bucureşti. “Foarte mult a contat şi faptul că Bobeanu se ...
Mureşan nu crede că se va respecta codul de conduită al conducătorilor de cluburi Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, că nu crede că se va respecta codul de conduită al conducătorilor prezentat de preşedintele FRF Mircea Sandu în cadrul întîlnirii cu oficiali ai cluburilor ...
RAJA Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unei conducte de apă, RAJA SA întrerupe furnizarea acesteia, astăzi, 27 februarie, între orele 09.00 - 16.00. Vor fi afectaţi consumatorii din perimetrul cuprins între B-dul Al. Lăpuşneanu - str. Soveja - str. Lacului - str. Pictor Nicolae Grigorescu ...
Reporter: Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru arta plastică? Gheorghe Caruţiu: Nu ştiu dacă talentul mi l-am descoperit eu sau mi l-au descoperit alţii. Profesorul meu de desen din clasa a V-a m-a îndrumat să dau examen la Liceul de Artă, fiind de părere că voi face performanţă în acest domeniu. În ...
Plasticianul Gheorghe Caruţiu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), Filiala Constanţa 1, a sărbătorit, ieri, împlinirea vîrstei de 51 de ani. Pictorul este absolvent al Institutului Naţional de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Pictură, promoţia 1982, iar în ...
Pictura „Studiu pentru un portret\" de Nicolae Tonitza s-a vîndut, duminică, la licitaţia organizată de casa Monavissa, la preţul de 320.000 de lei (aproape 96.000 de euro) şi a devenit, astfel, cea mai scumpă operă de artă vîndută la o licitaţie publică din România. Pictura în ulei pe carton ...
Muzeul de Artă din Constanţa deţine un vast şi diversificat patrimoniu, din care fac parte picturi, grafice, sculpturi şi lucrări de artă decorativă. Vizitatorii instituţiei muzeale de la malul mării pot admira, în expoziţiile permanente ale muzeului, trei lucrări create de plasticianul George Demetrescu ...
Muzeul de Artă găzduieşte, pe data de 18 octombrie, vernisajul unei expoziţii de sculptură şi desene, realizată de Elena Surdu Stănescu. Artistul plastic se află la primul eveniment expoziţional organizat la Constanţa, iar publicul de la malul mării va admira desene şi sculpturi care au ca temă corpul ...