În 2006, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a emis Hotărîrea 225 prin care moştenitorilor lui Marcu Traian le este recunoscut dreptul de proprietate pentru o anumită suprafaţă de teren şi au fost propuşi pentru acordarea de despăgubiri băneşti, avînd în vedere că, la acea vreme, autoritatea publică ...
Năvodariul a mai înregistrat, ieri, o premieră: toate cele aproximativ 400 de cadre didactice de la toate unităţile de învăţămînt din oraş au primit tichetul eveniment în valoare de 3.500.000 de lei vechi. Distribuirea tichetelor a fost organizată la Casa de Cultură din oraş, la manifestare participînd ...
Casa de Cultură din Năvodari a găzduit, ieri, manifestarea prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. Festivitatea a fost organizată de Biblioteca Orăşenească în colaborare cu Casa de Cultură „Pontus Euxinus”, şi au fost prezenţi primarul oraşului ...
De la începutul mandatului, actuala conducere a administraţiei locale din Năvodari a amenjat cinci noi parcări în oraş. Primarul Năvodariului, Nicolae Matei, a declarat că numărul locurilor de parcare din oraş s-a mărit cu încă 400, ajungîndu-se la peste 600 de noi locuri de parcare. De asemenea ...
Judecătoria Constanţa va decide astăzi asupra punerilor în posesie comise de fostul primar pedelist al oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, catalogate drept frauduloase de către actualul primar al oraşului, Nicolae Matei. Primarul Matei a solicitat încă din luna august a acestui an anularea titlului de ...
Dacă pînă anul acesta cadrele didactice din Năvodari nu au văzut nici măcar culoarea tichetelor cadou pe care, conform legii, ar fi trebuit să le primească de la administraţia locală pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea, primarul oraşului, Nicolae Matei, a dat asigurări că profesorii vor primi ...
După alegerile locale din 1 iunie, oraşul Năvodari a fost uitat de consilierii PD-L şi PNL aleşi, preocupaţi mai mult de luptele politice decît de bunăstarea locuitorilor. Timp de trei luni, Consiliul Local Năvodari a fost, practic, blocat de consilierii PD-L şi PNL care, în loc de soluţii, căutau doar ...
Îndrăgitul interpret de muzică folk Victor Socaciu a susţinut, miercuri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un recital de excepţie prin care şi-a lansat cel de-al XV-lea album din carieră, intitulat „În fiecare zi“. Evenimentul a făcut parte din Gala Folk „Om bun“ 2008. Victor ...
Sute de locuitori din Năvodari au plecat, ieri după-amiază, cu 18 autocare şi mai multe autoturisme spre Iaşi, pentru a participa la ceremoniile dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. “Primăria organizează pelerinajul la Iaşi întrucît Sf Parascheva este patronul spiritual al oraşului ...
Penibilul a caracterizat şi desfăşurarea ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului Local (CL) Năvodari, care a avut loc ieri. Această şedinţă a fost convocată după ce, la începutul săptămînii trecute, consilierii locali PD-L, cărora li s-a adăugat liderul peneliştilor din Năvodari, Jean Paul ...
Doi consilieri locali liberali din oraşul Năvodari au susţinut, ieri, că, în urmă cu cinci zile, înaintea ultimei şedinţe de Consiliu Local, doi consilieri PSD le-ar fi oferit “cadou“ cîte 100 de milioane de lei vechi din partea primarului din Năvodari, Nicolae Matei. “Nu ştim pentru ce ...
Primarului oraşului, Nicolae Matei a convocat, ieri, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru a găsi o soluţie privind rezolvarea problemelor financiare legate de TSP Ecoterm, societatea care asigură energia termică în localitate. A fost nevoie de o şedinţă extraordinară întrucît, în ultima ...
Începînd de astăzi, locuitorii oraşului Năvodari vor rămîne fără apă caldă datorită neînţelegerilor dintre consilierii locali din Năvodari. Potrivit afirmaţiilor primarului Năvodariului, Nicolae Matei s-a ajuns în această situaţie deoarece consilierii locali PNL şi PD-L refuză să soluţioneze ...
Şedinţa Consiliului Local (CL) Năvodari, desfăşurată joi, a dovedit că la nivel local încă funcţionează o alianţă între PNL şi PD-L, este de părere primarul Năvodariului, Nicolae Matei. Consilierii locali ai celor două partide au votat împotriva unor proiecte de hotărîre, care potrivit ...
„Notorietatea“ de care se bucură pedeliştii constănţeni îi impinge pe membrii conducerii PD-L să modifice de la o zi la alta listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Dacă la început cei mai mulţi dintre ei au dat serios din coate pentru a ajunge pe listele de candidaţi, acum nu mai ...
Cu toate că spun că încearcă să intre în normalitate şi că votează proiectele care vin în interesul oraşului, consilierii locali ai PD-L şi PNL din Năvodari nu fac decît circ la şedinţele de Consiliu Local (CL). În şedinţa de ieri a forului deliberativ, acuzele, replicile dure şi ironiile au ocupat ...