Nicolae Moga, la doi ani de mandat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolae Moga, la doi ani de mandat

Politică 12 Iulie 2010 / 00:00 550 accesări

Considerat unul dintre cei mai activi parlamentari de Constanţa, senatorul social democrat Nicolae Moga a făcut, sâmbătă, bilanţul activităţii sale după doi ani de mandat. În Senat, Moga a contabilizat 38 de luări de cuvânt, 22 de declaraţii politice, şase iniţiative legislative şi 116 amendamente. Social democratul s-a făcut remarcat şi în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, al cărei vicepreşedinte este. Moga este considerat unul dintre cei mai activi parlamentari în teritoriu, fiind cunoscut pentru deplasările în colegiu cu celebrul Moga–Mobil. În aceşti doi ani, parlamentarul a reuşit să viziteze aproape 70 de localităţi din judeţ, unde echipa sa a stat de vorbă cu aproape 2.000 de persoane. Cu aceste ocazii au fost descoperite 250 de cazuri cu probleme de sănătate, cărora li s-au acordat, gratuit, fotolii rulante, proteze, cârje, bastoane, cadre de mers, proteze pentru genunchi. Senatorul Nicolae Moga a mai implementat şi un program destinat copiilor şi intitulat „O zi parlamentar”, care a cuprins vizita la Parlament a 2.000 de elevi din colegiul senatorial 2. Sâmbătă, senatorul şi echipa sa s-au deplasat în teritoriu, unde, pe lângă susţinerea de audienţe, au făcut şi două acţiuni de caritate. Prima a avut loc în satul Floriile, unde senatorul a donat o canapea familiei Şerban, compusă din 12 persoane (10 copii şi doi adulţi). „Situaţia socială şi financiară a acestei familii este una dramatică, pot spune. Sigurul salariat este Ion Şerban, capul familiei, care lucrează la o mănăstire, unde este angajat cu ziua. Trăiesc toţi 12 în două cămăruţe şi abia au ce să mănânce. Aşa că m-am gândit să le ofer un mic ajutor, iar pe viitor poate vom reuşi să ridicăm şi o casă pentru cei 10 copii”, a spus Moga. O altă persoană ajutată de parlamentar a fost Nicolae Bobonea, de 65 de ani, din satul Aliman, căruia Moga i-a dăruit un telefon mobil. „Bobonea este un pesionar cu grave probleme de sănătate la picioare, drept pentru care nu se poate deplasa. I-am dat un telefon pentru cazuri de urgenţă”, a declarat Moga.

Taguri articol


12