Nicolae Voiculeţ, artistul care, de peste 20 de ani, reprezintă imaginea României în lume şi iniţiatorul campaniei umanitare „Dăruieşte Speranţa”, va organiza un turneu naţional cu 20 de concerte. Renumitul naist, interpret, compozitor şi dirijor, va dona o parte din banii strânşi Crucii Roşii Române, pentru susţinerea proiectului „Asistenţă la domiciliu pentru vârstnici”. „Nu poţi fi voluntar pentru o zi, ci pentru toată viaţa. Noi, artiştii, suntem oameni speciali prin faptul că, odată cu fiecare sunet, dăruim o parte din noi celor din jur şi ne lăsăm conduşi de iubire în tot ceea ce facem”, a declarat Nicolae Voiculeţ.
Gala Crucii Roşii a avut ca scop colectarea de fonduri în vederea derulării unui proiect de ajutorare a persoanelor vârstnice care nu se pot deplasa şi care au nevoie de îngrijire la domiciliu.
Nicolae Voiculeţ este singurul artist român „voluntar al speranţei”, care a iniţiat un concert umanitar pentru Japonia, alături de Crucea Roşie Română şi care îşi va continua activitatea de voluntar în campania „Dăruieşte Speranţa”.