Nicolăescu, dat în judecată de distribuitorii de medicamente!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolăescu, dat în judecată de distribuitorii de medicamente!

Social 14 Octombrie 2008 / 00:00 521 accesări

Reprezentanţii Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) au anunţat că-l vor acţiona în instanţă pe ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. Ei au iniţiat demersurile legale pentru a-l obliga să reactualizeze preţurile medicamentelor, aşa cum, de altfel, prevede legea. Reamintim că în urma întîlnirii de sîmbătă cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, distribuitorii consideră că propunerea ministerului de a actualiza preţurile la doar 200 de medicamente nu rezolvă în niciun fel situaţia. Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR), este de părere că prin această iniţiativă, ministrul le cere, practic, celorlalţi pacienţi ignoraţi, ale căror medicamente nu se află pe lista de reactualizare a preţurilor, să se trateze pentru boli grave cu... aspirină. „Vom ajunge în situaţia în care vom avea preţurile îngheţate, dar medicamentele vor lipsi cu desăvîrşire. În mod natural, niciun operator nu va mai fi interesat să distribuie medicamente la care înregistrează pierderi”, a mai spus Vasile. Reprezentanţii ministerului şi cei ai distribuitorilor de medicamente se vor întîlni, din nou, mîine, pentru a discuta problema actualizării preţurilor. Amintim că distribuitorii de medicamente au sistat, la începutul săptămînii trecute, livrările către toate spitalele şi farmaciile din ţară, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul preţurilor medicamentelor. „Ne aflăm în imposibilitate financiară de a continua distribuţia de medicamente şi am decis sistarea livrărilor pe o perioadă nedeterminată, pînă la recalcularea preţurilor. În condiţiile în care sîntem acum se prefigurează o criză majoră pe piaţa farmaceutică”, a explicat preşedintele ADMR. Distribuitorii reclamă faptul că ultima actualizare a preţurilor medicamentelor s-a făcut în aprilie 2007, deşi, conform legii, recalcularea trebuie făcută la fiecare trei luni. Ei estimau, la sfîrşitul lunii iunie, că au înregistrat pierderi de peste 20 de milioane de euro de cînd sînt nevoiţi să distribuie medicamente la cursul valutei de acum un an, adică 3,33 lei pentru un euro. La finele săptămînii trecute, reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România au avertizat că stocurile de medicamente din farmacii sînt pe cale de a fi epuizate, după ce, din pricina neactualizării preţurilor, distribuitorii au sistat livrările. Deocamdată, unităţile sanitare din Constanţa nu au de suferit din această cauză, însă managerii de spitale au declarat că stocurile încep să se epuizeze. „Mai avem medicamente, nu avem nicio problemă, cel puţin pînă la această oră. Este adevărat că în ultima perioadă nu ne-a mai fost onorată nicio comandă”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Bogdan Cîmpineanu.



12