Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că va propune Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care să fie reluată vînzarea cabinetelor medicale. Eugen Nicolăescu a spus că, atît timp cît Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea privind vînzarea cabinetelor medicale, Ministerul Sănătăţii nu a avut ce face. “Sigur, am făcut ceva şi probabil că, în circa o lună de zile, Ministerul Sănătăţii va propune Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care să reluăm tema vînzării cabinetelor medicale, dar, sigur, în spiritul Constituţiei”, a spus ministrul. Acesta a explicat că au fost inventariate toate neajunsurile vechii legi, toate punctele de vedere ale Curţii Constituţionale şi s-a încercat elaborarea unui proiect de lege care să răspundă cerinţelor Constituţiei, dar şi aşteptărilor medicilor. Nicolăescu a adăugat că Ministerul Sănătăţii vrea să aibă garanţia că, dacă legea va mai fi reclamată la Curtea Constituţională, aceasta nu va fi respinsă din punct de vedere constituţional. „Din păcate, Legea privind vînzarea cabinetelor către medici a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională. Medicii fac presiuni pentru a găsi o soluţie ca să rezolvăm şi acestă problemă. De aceea, am hotărît să propun premierului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind vînzarea cabinetelor. Sper ca un astfel de act să fie adoptat în două săptămîni”, declara, în noiembrie 2007, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.