Sistemul sanitar a fost supus în ultima perioadă unei reforme pe care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se încăpăţînează să o ducă pînă la capăt, chiar dacă, pînă acum, semnalele aplicării acesteia au fost negative. Nicolăescu dă decrete peste decrete şi legi care se contrazic între ele, dar într-o privinţă este stabil: vrea cu orice preţ să desfiinţeze sistemul sanitar spitalicesc. Astfel, ministrul portocaliu a decis că 16 spitale din România trebuie desfiinţate pentru că nu dispun de medici specialişti. În ceea ce priveşte judeţul nostru, situaţia este diferită de restul ţării. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) afirmă că vor fi înfiinţate cinci unităţi sanitare: un spital pentru tratarea bolnavilor cronici, un spital la Năvodari, altul la Ovidiu, iar Clinica de Neuropsihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă va deveni spital de neuropsihiatrie. De asemenea, Spitalul Municipal Constanţa va fi reînfiinţat. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a dispus ca numeroase secţii din cadrul spitalelor din ţară să fie desfiinţate, deoarece acesta consideră că activitatea în clinicile respective nu mai este justificată. Totuşi, Constanţa a scăpat de această dată de deciziile ministrului şi în cadrul Spitalului Judeţean se vor mai înfiinţa două secţii de chirurgie cardio-vasculară.
Spitalul Băneasa - uitat de lume şi de medici
Conform conducerii DSP, singura unitate spitalicească din judeţ care va intra în cadrul unui program de reformă este Spitalul Băneasa. Medicii din cadrul DSP susţin că unitatea sanitară a fost lăsată de izbelişte chiar de către directorul acesteia, dr. Marian Badea. Din spusele reprezentanţilor DSP, în spital nu lucrează decît soţii Badea şi doi medici internişti, iar această situaţie ar fi pe placul directorului unităţii, care poate avea astfel, un salariu cît mai mare. Spitalul Băneasa care a fost renovat şi modernizat în urmă cu doar cîţiva ani, dispune de un număr mare de paturi şi de dotări care zac nefolosite, deoarece în clinicile acestuia sînt internaţi doar 50 de bolnavi psihic. Conform conducerii DSP, există două soluţii pentru ca spitalul de la Băneasa să funcţioneze la capacitate maximă: fie devine secţie exterioară a Spitalului Municipal Cernavodă, fie vor fi aduşi medici rezidenţi.
Directorul Spitalului Băneasa, dr. Marian Badea se apără şi susţine că nici un medic nu vrea să lucreze în acea zonă. "Iarna drumurile se blochează, sîntem departe de lume. Este adevărat că deservim 49 de sate şi nouă comune, dar cine vrea să se îngroape aici? În Unitatea de Primire Urgenţe lucrăm eu şi soţia mea şi vreo doi rezidenţi, dar Casa de Asigurări de Sănătate nu vrea să ne plătească salariile, deoarece spune că rezidenţii nu sînt medici specialişti. Consider că sînt privit cu multă ură de către conducerea DSP, care vrea cu orice preţ să desfiinţeze acest spital. Mi s-a reproşat că ar trebui să existe un medic psihiatru care să fie zilnic prezent aici, dar nu vrea nimeni şi pînă atunci lucrăm cu un doctor care vine odată la două săptămîni. Nu ştiu de ce se doreşte distrugerea noastră", a declarat directorul Spitalului Băneasa, dr. Marian Badea. Pînă cînd se va decide ce se va întîmpla cu această unitate spitalicească, Spitalul Băneasa va fi în continuare în paragină, dispunînd de numeroase clinici şi aparatură modernă care s-a prăfuit deoarece nu a fost folosită de foarte multă vreme.
Potrivit primarului oraşului Băneasa, Gelu Iordache, la spitalul din Băneasa toate serviciile medicale oferite pînă acum în instituţia sanitară din localitate vor fi desfiinţate prin mutarea spitalului la Cernavodă. "Ne vor rămîne cele 10 ambulanţe care vor prelua bolnavii din comunele Ostrov, Lipniţa, Băneasa, Oltina, Dobromir, Ion Corvin, Adamclisi şi Deleni care au în componenţă 40 de localităţi. Clădirile spitalului arată foarte bine şi ar fi normal să se încerce punerea pe picioare a spitalului şi nu desfiinţarea lui", a declarat Iordache. El a mai spus că bolnavii din aceste localităţi trebuie transportaţi pe un drum ocolitor, astfel că bolnavii sînt trimişi la Cernavodă pentru a fi înregistraţi, iar pentru internare sînt duşi la Medgidia din cauza lipsei paturilor disponibile.