Nicolas Maduro, declarat învingător la mustaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolas Maduro, declarat învingător la mustaţă

Externe 16 Aprilie 2013 / 00:00 454 accesări

Preşedintele interimar al Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost declarat învingător la alegerile pentru succesiunea lui Hugo Chavez, cu 50,66% din voturi, faţă de 49,07% cât a întrunit candidatului opoziţiei Henrique Capriles. Datele făcute publice de Consiliul Naţional Electoral au constituit o mare surpriză, pentru că nu aştepta diferenţa atât de mică între cei doi candidaţi. Nicolas Maduro, de 50 de ani, şi-a proclamat imediat victoria, în timp ce guvernatorul statului Miranda, Henrique Capriles, de 40 de ani, a refuzat să îşi recunoască înfrângerea şi a cerut renumărarea voturilor fiind semnalate numeroase nereguli. “Nu vom recunoaşte un rezultat înainte ca fiecare buletin al venezuelenilor să fie renumărat, unul câte unul”, a declarat liderul opoziţiei.

Rezultatul foarte strâns al scrutinului a plonjat într-un climat de tensiune şi incertitudine această ţară bogată în petrol şi cu 29 de milioane de locuitori, profund divizată după aproape 14 ani de Revoluţie Socialistă. Ceea ce a crescut climatul de tensiune a fost faptul că victoria lui Nicolas Maduro a fost anunţată după o aşteptare de mai multe ore, tocmai din cauza rezultatului strâns. Circa 19 milioane de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot.

FELICITĂRI DIN AFARĂ Nicolas Maduro a ţinut să calmeze spiritele şi a anunţat o reverificare a voturilor, dar din postura de învingător. “Astăzi putem spune că avem o victorie electorală justă, legală, constituţională”, s-a felicitat preşedintele declarat în faţa susţinătorilor săi reuniţi la palatul prezidenţial Miraflores. “Este o altă victorie, un omagiu pentru El Comandante Hugo Chavez”, a continuat preşedintele ales, îmbrăcat într-o bluză în culorile drapelului naţional, care a fost favoritul carismaticului lider al stângii învins de cancer la 5 martie. Preşedintele argentinian de stânga Cristina Kirchner a fost primul şef de stat care l-a felicitat public pe omologul său venezuelean. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Nicolas Maduro pentru victoria obţinută, în timp ce preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a invitat să efectueze o vizită în ţara sa.

Fost şofer de autobuz şi fost lider sindical cu o ţinută impozantă, Nicolas Maduro s-a afişat pe tot parcursul campaniei drept un garant al “misiunilor bolivariene” şi al programelor sociale finanţate din petrol. Misiunea sa se anunţă dificilă, dar precum predecesorul său a preluat şi stindardul antiimperialist, asigurând că are noi dovezi ale intervenţionismului SUA în Venezuela.



12