Preşedintele franceza dat, ieri, semnalul de start al preşedinţiei G8 şi G20, printr-o conferinţă de presă în care a abordat probleme internaţionale, într-un moment în care Parisul este criticat pentru atitudinea sa în revoluţia tunisiană. În faţa a aproximativ 300 de ziarişti şi ambasadori străini aflaţi la post la Paris, Nicolas Sarkozy a răspuns la acuzaţii lansate de opoziţie împotriva diplomaţiei sale şi a ministrului de Externe francez, Michele Alliot-Marie, în favoarea căderii regimului preşedintelui tunisian, Zine El-Abidine Ben Ali. Preşedintele francez a abordat şi lupta împotriva terorismului în regiunea Sahel, după moartea a doi ostatici francezi la graniţa dintre Mali şi Niger, ameninţările proferate vineri de Osama bin Laden împotriva prezenţei franceze în Afganistan sau criza politică din Cote d\'Ivoire. Dar, în timp ce criza continuă să apese asupra economiei lumii, preşedintele Franţei a dorit mai întâi să profite de aceste întrevederi pentru a prezenta pistele sale de lucru şi un prim calendar privind fiecare din problemele înscrise în agendă. Franţa asigură, începând din noiembrie anul trecut, preşedinţia anuală a G20, în urma unui summit al grupului ţărilor industrializate şi emergente la Seul. În ianuarie, Franţa a preluat şi preşedinţia G8, tot pentru un an. Viitorul summit al şefilor de stat şi de guvern din G8 urmează să aibă loc în iunie, la Deauville şi întâlnirea G20 va avea loc la începutul lui noiembrie, la Cannes. G8 cuprinde Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia şi SUA, iar G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Turcia, SUA şi UE.
Duminică seară, pagina de Facebook a lui Nicolas Sarkozy a fost piratată, fiind postat un mesaj ce afirma că ”preşedintele francez a decis să nu se prezinte la alegerile din 2012, având în vedere circumstanţele excepţionale cu care se confruntă ţara”. Falsul mesaj avea mai multe greşeli de ortografie. Nicolas Sarkozy urmează să anunţe în toamnă dacă va candida pentru un nou mandat. Autorul mesajului trimite către o altă pagină de Facebook, intitulată ”Petrecere de adio pentru Nicolas Sarkozy”, dându-le întâlnire utilizatorilor de Internet duminică, 6 mai 2012, între orele 19.00 şi 23.30, în faţa cafenelei Le Fouquet\'s din Paris, restaurantul de pe Champs-Elysée unde Nicolas Sarkozy şi-a sărbătorit victoria în 2007”.