Nicolas Sarkozy, bănuit de adulter

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolas Sarkozy, bănuit de adulter

Monden 11 Octombrie 2008 / 00:00 556 accesări

Preşedintele francez a avut o relaţie extraconjugală cu soţia unuia din membrii actualului Guvern, în urmă cu aproximativ patru ani, cînd actualul şef al statului deţinea funcţia de ministru de Interne. Informaţia s-ar regăsi în notiţele personale ale lui Yves Bertrands, fostul director al Renseignements Généraux, serviciu de informaţii afiliat poliţiei franceze, în perioada 1992-2004. Printre notiţele fostului director, a cărui funcţie a fost un instrument politic pentru mulţi lideri francezi, o alta, care ar proveni din 2003, atrage atenţia: “Chirac s-a deplasat în Canada pentru o operaţie de facelift”.

Jurnalul, care conţine numeroase informaţii legate de trafic de droguri, scandaluri sexuale, şantaj şi corupţie în rîndul liderilor francezi, a fost confiscat de judecători, recent, în cadrul unei anchete care vizează suspiciuni de abuz în serviciu. Informaţiile au fost divulgate de revista franceză “Le Point”. Yves Bertrand, în vîrstă de 63 de ani, a consemnat detalii şi despre viaţa privată şi de familie a lui Lionel Jospin, fostul premier francez şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2002. “Le Point” scrie că printre informatorii fostului director al Renseignements Généraux s-au numărat şi jurnalişti care primeau bani în schimbul unor informaţii importante.

După divorţul de Nicolas Sarkozy, Cecilia s-a plîns în mod constant de infidelităţile fostului soţ, iar o serie de informaţii neconfirmate susţin că ea ar fi primit detalii în acest sens din partea Renseignements Généraux. Nicolas Sarkozy l-a demis pe Yves Bertrand în 2004, pe fondul suspiciunilor că acesta ar fi fost implicat, alături de fostul premier Dominique de Villepin, în încercarea de a-l denigra public.



12