Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a negat că ar fi spus despre premierul spaniol, Jose Luis Zapatero, că nu este inteligent, aşa cum afirmase cotidianul ”Liberation”. Potrivit ”Liberation”, Nicolas Sarkozy ar fi spus miercuri, în cursul unei reuniuni cu parlamentari de dreapta şi de stînga consacrată crizei, că ”poate că Zapatero nu este inteligent”. Contactat, Palatul Elysee a respins aceste informaţii. În plus, şi participanţii la întrevedere, printre care socialistul Didier Migaud, preşedintele Comisiei de Finanţe din Parlament, au dat asigurări joi că aceste afirmaţii nu au fost rostite de preşedintele statului. Şi un alt participant de stînga a dezminţit presupusele declaraţii ale lui Sarkozy, spunînd că, din contră, preşedintele l-a elogiat pe premierul spaniol în timpul summit-ului G20 de la Londra, din 2 aprilie. Potrivit unui al treilea participant la întîlnire, şeful de stat francez a remarcat faptul că Zapatero a cîştigat de două ori alegerile, ceea ce nu s-ar întîmpla în cazul unei alte persoane care ar fi prezentată ca inteligentă, care s-a aflat la putere timp de cinci ani, care s-a prezentat la scrutin şi care nu a intrat în turul doi la alegerile prezidenţiale din 2002. Toată lumea a înţeles despre cine era vorba, a adăugat participantul, făcînd referire la premierul Lionel Jospin şi la eşecul său în alegerile prezidenţiale din 2002. Contactat de AFP, un purtător de cuvînt al lui Zapatero a refuzat să comenteze aceste declaraţii.
Cotidianul francez ”Liberation” menţiona joi şi afirmaţii pe care le-ar fi făcut Nicolas Sarkozy cu privire la lipsa de experienţă a preşedintelui american, Barack Obama, declaraţii pe care cei doi deputaţi din opoziţie nu le-au confirmat, spunînd că au fost scoase din context şi nu au fost pronunţate astfel.