Nicolas Sarkozy se apără în cazul Bettencourt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolas Sarkozy se apără în cazul Bettencourt

Externe 18 Iunie 2012 / 00:00 366 accesări

Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, care ar putea fi nevoit să răspundă în legătură cu o eventuală finanţare ilicită a campaniei sale în 2007, în cazul Bettencourt, după ce a rămas fără imunitate, a comunicat justiţiei programul său din anul respectiv. Fostul preşedinte a pus să i se trimită judecătorului Jean-Michel Gentil o copie certificată că este conformă cu originalul a agendei sale de la începutul lui 2007, împreună cu şapte pagini de observaţii, şi ca originalul să fie depus la tribunal. Justiţia se întreabă dacă nu cumva retrageri de numerar din conturile extrem de bogatei moştenitoare a companiei cosmetice L\'Oreal, Liliane Bettencourt, au servit la o finanţare ilicită a campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy în 2007. Judecătorul Gentil efectuează o anchetă în baza unor mărturii ale unor foşti angajaţi ai miliardarei, conform cărora aceştia l-au văzut în vizită la familia Bettencourt la începutul lui 2007, pentru a cere bani. Potrivit avocatului său, Thierry Herzog, Nicolas Sarkozy a luat iniţiativa de a se apăra de acuzaţii formulate împotriva sa de mai multe luni. “O comparaţie între agenda sa şi mărturiile apărute în presă va permite să se dezmintă formal punerea în cauză”, apreciază avocatul Herzog.



12