Nicolas Sarkozy şi-a luat în SUA un pupitru special pentru a nu părea scund

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicolas Sarkozy şi-a luat în SUA un pupitru special pentru a nu părea scund

Externe 01 Aprilie 2010 / 00:00 399 accesări

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut transportarea în SUA a unui pupitru construit la comandă pentru a nu da impresia că este mic de înălţime în momentul susţinerii, marţi, a unui discurs la o universitate americană prestigioasă. După ce s-a căsătorit cu una dintre cele mai frumoase femei din lume, Nicolas Sarkozy pare a nu avea probleme de imagine. Totuşi, preşedintele francez, a cărui înălţime este estimată la 1,65 de metri şi care este cu circa doi centimetri mai mic decât Napoleon (1,67 de metri) şi cu şapte centimetri mai mic decât cancelarul german, Angela Merkel, le-a cerut consilierilor săi să transporte, cu avionul său oficial, un pupitru din lemn, care a sosit duminică, din Paris la New York. Pupitrul a fost special conceput pentru a-i conferi o “imagine autoritară, precum a unui om de stat” în momentul în care s-a adresat marţi academicienilor şi studenţilor de la Universitatea Columbia din New York. “Preşedintele a vrut să fie sigur că este complet pregătit când rosteşte un discurs important şi acesta este motivul pentru care şi-a adus propriul pupitru”, a declarat o sursă diplomatică franceză.

Sarkozy, pentru care înălţimea sa este un subiect sensibil, a fost pus în numeroase situaţii stânjenitoare în prezenţa preşedintelui american, Barack Obama, care are o înălţime de 1,87 metri. Anul trecut, cu ocazia comemorării Debarcării din Normandia, a folosit un scăunel cu ajutorul căruia a dat impresia că este cu 15 centimetri mai înalt, în prezenţa omologului său american şi a premierului britanic, Gordon Brown, înalt de 1,80 metri. Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, a afirmat că regretă că oamenii fac glume pe seama faptului că poartă pantofi cu tocuri joase şi că încearcă să ascundă diferenţa de înălţime de circa 12 centimetri dintre ea şi soţul ei, cu care s-a căsătorit în 2008. Fostul fotomodel, în vârstă de 42 de ani, înalt de 1,77 metri, a declarat că poate să accepte toate presiunile la care este supusă în calitate de Primă Doamnă, cu excepţia atacurilor satirice la adresa preşedintelui francez.



12