La un forum al companiilor de profil, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a produs stupoare declarând că ”Internetul are nevoie de implicare guvernamentală pentru a-şi îndeplini cu potenţial maxim funcţia de conectare a utilizatorilor şi a stimula creşterea economică, în caz contrar existând riscul anarhiei. Acum, când Internetul face parte integrată din viaţa oamenilor, guvernele nu trebuie excluse. Nimeni nu trebuie să uite că aceste guverne sunt singurele reprezentante legitime ale voinţei popoarelor, în democraţiile noastre. Dacă uităm acest lucru, riscăm haosul democratic şi anarhia”. Liderul de la Paris a făcut aceste afirmaţii în cadrul reuniunii e-G8. Forumul precede summit-ul liderilor statelor din G8, Grupul Celor mai Dezvoltate Opt State, ce va avea loc în această săptămână, la Deauville, în Franţa.
Nicolas Sarkozy a lăudat Internetul, pentru democratizarea informaţiei şi contribuţia la revoluţiile din nordul Africii, dar a susţinut în faţa celor 1.500 de delegaţi că sunt necesare reguli de protejare a proprietăţii intelectuale, prevenirea monopolurilor şi apărarea copiilor de materiale dăunătoare. Printre participanţi se numără fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt şi preşedintele, director executiv al News Corp, Rupert Murdoch. Preşedintele Sarkozy nu s-a referit direct la taxe dar a menţionat costurile suportate de contribuabili pentru susţinerea acestui sector. Liderul francez a mai afirmat că Internetul a schimbat lumea aşa cum au făcut-o călătoriile unor exploratori precum Cristofor Columb.