Actriţa Nicole Kidman, Hillary Clinton, fosta candidată la preşedinţia SUA din partea Partidului Democrat, dar şi Condoleeza Rice, secretarul de Stat american, se numără printre personalităţile desemnate Femeile anului 2008, de către revista ”Glamour”. Celebra revistă consacrată modei şi celebrităţilor a premiat-o şi pe directoarea grupului Chanel, Maureen Chiquet, alături de şase femei laureate ale premiului Nobel pentru Pace: Shirin Ebadi (Iran), Wangari Maathai (Kenya), Mairead Corrigan Maguire şi Betty Williams (Irlanda), Rigoberta Menchú Tum (Guatemala) şi Jody Williams (SUA). Revista ”Glamour” a inclus-o pe lista premiilor şi pe Nujood Ali, o fetiţă de doar 10 ani din Yemen, care a obţinut un divorţ istoric, cu ajutorul avocatei sale, Shada Nasser. Nujood Ali este prima fetiţă din lumea arabă, dintre miile de victime ale căsătoriilor forţate organizate de familie, care reuşeşte să obţină divorţul. Premiile Glamour au fost decernate luni seară, în cadrul unei gale organizate la Carnegie Hall din New York, în prezenţa celebrităţilor omagiate.