Actriţa australiană, care în luna iulie a născut primul său copil biologic, o fetiţă care a primit numele de Sunday Rose, pare copleşită de îndatoririle de mamă, mai ales în condiţiile în care s-a întors la lucru la doar patru săptămîni de la naştere. Prietenii actriţei sînt îngrijoraţi de faptul că Nicole Kidman este cu cinci kilograme mai slabă decît înainte de a rămîne însărcinată. “De la început, Nicole a fost foarte hotărîtă să piardă rapid greutatea acumulată în timpul sarcinii. La doar o săptămînă după ce a născut, ea şi-a recăpătat silueta de înainte de sarcină”, a declarat o sursă apropiată vedetei. “Credem că are cu cinci kilograme mai puţin decît avea înainte de a rămîne însărcinată, cînd cîntărea 57 de kilograme”, a adăugat aceasta. “Nicole a început repetiţiile pentru nou său muzical, intitulat “Nine”, la doar cîteva săptămîni după ce a născut-o pe Sunday. Dansează două sau trei ore pe zi. Şi pe deasupra, a reînceput să facă exerciţii fizice cu un antrenor - yoga, pilates, înot şi jogging”, a mai spus aceeaşi sursă.
Recent, Nicole Kidman a fost surprinsă arătînd foarte obosită cînd, alături de soţul său, cântăreţul de muzică country Keith Urban, şi-a vizitat familia în ţara sa natală, Australia. “Au zburat la Sydney pentru a petrece ceva timp alături de familie, însă Nicole a izbucnit în lacrimi la doar cîteva ore după aterizare. Se pare că este copleşită”, a adăugat sursa. Actriţa mai are doi copii, adoptaţi împreună cu fostul său soţ, Tom Cruise, Isabella, de 15 ani şi Connor, de 13 ani.