Actriţa australiană a mărturisit că a suferit o pierdere de sarcină în primii ani ai căsătoriei sale cu Tom Cruise, care a durat 11 ani. Nicole Kidman a declarat pentru revista “Vanity Fair” că a pierdut o sarcină cînd avea 23 de ani. “Din momentul în care Tom şi cu mine ne-am căsătorit, am vrut să avem copii şi am pierdut o sarcină la început, aşa că a fost traumatizant”, a declarat actriţa. Cuplul a adoptat doi copii, pe Bella, care are acum 14 ani şi pe Connor, 12 ani, la doi ani după ce au pierdut propriul copil. “Mama are o soră adoptată, aşa că face parte din familie şi am ştiut că probabil asta se va reflecta în mine”.
Actriţa a mai declarat că, înainte de căsătoria cu Tom Cruise din 1990, agentul său a prevenit-o că mariajul îi va omorî cariera la Hollywood. “Am fost consternată. Eram îndrăgostită şi nu îmi păsa dacă îmi trăgeam singură un glonţ în picior. Vroiam mai mult să fiu căsătorită şi să am o familie. Văzusem un tip care mergea cu motocicleta şi, întîmplător, era cel mai mare star de cinema din lume, dar am fost îndrăgostită de el, ceea ce cred că a făcut să rămînem 11 ani şi jumătate împreună. Nu am niciun regret în ceea ce priveşte relaţia noastră”, a povestit Nicole Kidman. Actriţa, care anul trecut s-a căsătorit cu cîntăreţul country Keith Urban, a mărturisit că este “disperată” să aibă un copil cu el. “Tînjesc să am unul. Cred că ar fi foarte trist să nu pot să am un copil. Keith ştie că vreau unul”.
În acelaşi interviu, Nicole Kidman a dezvăluit că era logodită cu un alt bărbat înainte de căsătoria cu Keith Urban. Nu a spus despre cine era vorba, dar speculaţiile de la acea vreme se îndreptau spre starul rock Lenny Kravitz sau afaceristul Steve Bing. “Nu era bine, nu eram pregătită, nu eram pregătiţi”, a povestit aceasta. Actriţa a mai spus că viaţa sa a fost singuratică după ce a cîştigat premiul Oscar în 2003, pentru “Orele”, iar internarea soţului său la reabilitare, în lupta cu alcoolul, a fost “dureroasă”. “Am învăţat foarte mult din a avea o relaţie cu cineva care este la reabilitare”.