Nicoleta Popa, campioană naţională la lupte libere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nicoleta Popa, campioană naţională la lupte libere

Sport 21 Iunie 2012 / 00:00 906 accesări

Sala “Callatis” din Mangalia a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute faza finală a Campionatelor Naţionale de lupte libere pentru cadeţi. Gazdele de la CSŞ Mangalia (antrenor Marian Oancea) au reuşit să cucerească trei medalii, dintre care una de aur, prin Nicoleta Popa, la categoria 49 kg. În urmă cu două săptămâni, ea ocupa locul 3 la naţionalele de juniori! Liviu Costache (58 kg) şi Mădălin Pîrvulescu (76 kg) au obţinut medalii de bronz la categoriile respective, în timp ce Marius Marin (69 kg) s-a clasat pe locul 5. Clubul LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) a participat cu trei sportivi la Mangalia, care au obţinut două medalii, ambele de argint, prin Sergiu Olteanu (85 kg) şi Cosmin Cara-Ion (100 kg). „Ţin să remarc organizarea foarte bună a competiţiei, cu sprijinul fraţilor Luca, fără de care nu ar exista lupte la Mangalia”, a declarat antrenorul Ioan Giuglea, care este şi directorul executiv al Asociaţiei Judeţene de Lupte. Ionel Luca este preşedintele CS Mangalia, iar Lucian Luca este membru în Biroul Federal al FR Lupte.

DOI CONSTĂNŢENI PARTICIPĂ LA EUROPENELE DE LUPTE. Săptămâna aceasta, la Zagreb (Croaţia), se desfăşoară Campionatele Europene de lupte pentru juniori, competiţie la care din lotul naţional al României fac parte şi doi constănţeni. Denisa Macovei (CSŞ Mangalia, antrenor Marian Oancea) va concura la lupte libere, categoria 72 kg, iar Dorin Pîrvan (LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa, antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) se va alinia la startul categoriei 84 kg, lupte greco-romane. „Aş vrea ca prin intermediul ziarului dumneavoastră să fac din nou un apel către foştii luptători constănţeni şi către cei care iubesc luptele. Ionuţ Caraş ar putea să participe la Europenele de cadeţi, însă federaţia nu are bani pentru toţi sportivii din lot, astfel că trebuie să contribuie financiar clubul sau sponsorii. Circa 900 de euro ar fi suficienţi pentru licenţa sportivului, cazare şi masă”, a declarat antrenorul Ioan Giuglea. Campionatele Europene de lupte pentru cadeţi vor avea loc la Katowice (Polonia), în perioada 17-22 iulie 2012.



12