Deputatul PSD Eugen Nicolicea a anunţat ieri că cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să se autosesizeze faţă de fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, pentru că a promovat proiectul de lege ANI care propunea eliminarea sancţiunii de confiscare a averilor nejustificate ale demnitarilor. Nicolicea a atras atenţia că Macovei se face vinovată de faptul că proiectul ANI, promovat de ea, propunea abrogarea sancţiunii de declarare ca incompatibili a parlamentarilor care erau dovediţi că aveau o avere nejustificată. El solicită astfel Parchetului ICCJ să ceară preşedintelui Traian Băsescu să ia măsuri de începere a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Justiţiei pentru aceste motive. Nicolicea a arătat că Macovei a lansat un atac \"fără precedent\" la adresa Curţii Constituţionale, declarînd că judecătorii acestei instanţe ar trebui să răspundă penal pentru decizia potrivit căreia miniştrii care sînt şi parlamentari nu pot fi cercetaţi decît cu acordul Camerei Deputaţilor sau al Senatului: \"Exact argumentele pe care Monica Macovei le-a adus în atacul său la adresa Curţii Constituţionale se potrivesc mult mai bine Monicăi Macovei în cazul proiectului ANI\".