Nicușor Constantinescu, din nou pe masa de operație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O nouă infecție care nu a răspuns la tratament

Nicușor Constantinescu, din nou pe masa de operație

Eveniment 03 Septembrie 2014 / 00:00 2188 accesări

Dacă îi va permite starea de sănătate, președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, s-ar putea întoarce în țară mai devreme decât i-ar recomanda medicii. Și asta nu pentru că ar fi extrădat la cererea procurorilor, care bat din pinteni ca șeful CJC să se întoarcă în țară doar pentru că asta e pohta lor, ci pentru că s-a săturat să fie acuzat că se sustrage cercetărilor și pentru că nu a respectat termenul la care a spus inițial că se întoarce de la tratament din SUA. Pentru procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) nu a contat faptul că starea de sănătate a lui Constantinescu este precară și că un drum cu avionul din SUA în România l-ar putea costa viața. Decizia șefului CJC nu este bătută în cuie însă, pentru că depinde de evoluția stării de sănătate din următoarele zile. Aceste dezvăluiri au fost făcute, ieri, de avocatul șefului CJC Marius Mocanu, care a explicat că, dacă Nicușor Constantinescu va pleca din spitalul din SUA unde se tratează, o va face pe propria răspundere. „Zilele acestea ar fi trebuit să se hotărască dacă va fi supus unei noi intervenții chirurgicale pentru eliminarea unei infecții. În primă fază s-a încercat micșorarea pungii de puroi care i s-a format în abdomen cu tratament medicamentos. A dat rezultate, însă se pare că nu a reușit să o stopeze în totalitate și urma ca decizia medicilor să fie aceea a unei noi intervenții“, a declarat Mocanu. Avocatul a adăugat că, dacă evoluția post-operatorie va decurge bine, Constantinescu s-ar putea întoarce în țară. „Din punctul meu de vedere, viața acestuia, pusă în balanță cu interesul justiției din momentul de față, primează. Mai ales că procedurile de la instanță se derulează acum la camera preliminară, unde nu e nevoie de prezența sa. Procedurile nu presupun nici măcar prezența avocatului, darămite a inculpatului, pentru că, în mare parte, comunicarea se face în scris“, a declarat Mocanu.

Avocatul Marius Mocanu a făcut aceste declarații la ieșirea din Tribunalul Constanța, acolo unde s-a judecat cererea DNA de arestare preventivă a președintelui CJC în dosarul în care este acuzat de subfinanţarea şi încercarea de evacuare a Centrului Militar Zonal (CMZ). Pronunțarea în această privință urmează să aibă loc joi. Solicitarea DNA s-a bazat, în esență, pe faptul că este necesară arestarea preventivă a lui Constantinescu întrucât acesta s-ar sustrage sau s-ar fi ascuns pentru a nu mai participa la procedurile judiciare care se derulează în acest dosar. Argumentul principal pe care a încercat să-l folosească DNA a fost hotărârea de arestare preventivă pronunțată în mod definitiv, în 7 august, de către Curtea de Apel București într-un alt dosar în care este cercetat. Este ciudat însă cum procurorii au revenit cu o cerere de arestare preventivă într-un dosar în care Curtea de Apel București a decis definitiv că nu se impune nici măcar măsura controlului judiciar. La fel de ciudat este cum, în aceeași perioadă, două instanțe dădeau rezoluții diferite privitor la aceeași persoană și judecând în baza acelorași probe. Contrar deciziilor a trei judecători, care au spus răspicat că Nicușor Constantinescu poate rămâne la tratament în SUA, al patrulea vine și interpretează într-un mod extrem de ciudat actele medicale trimise de spitalul care îl tratează, acte care au fost parafate cu Apostila de la Haga de către secretarul de stat din cadrul Departamentului de Stat al SUA și care arătau exact contrariul afirmațiilor magistratului. „Pacientul nu poate călători“ - acesta este paragraful care a fost reinterpretat de magistrat. Referitor la deciziile contradictorii ale magistraților, primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat că neconcordanța din decizii se va lămuri la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și asta pentru că în dosarul CMZ, în care i s-a ridicat controlul judiciar, judecătorul a apreciat ca nelegală proba cu filmuleţul în care șeful CJC apare fumând o țigară la o terasă din New York. „Nu ştia când a fost făcut, în ce loc a fost făcut şi ce reprezintă şi a spus că e nelegală. Aceeaşi probă în al doilea dosar, judecat şi rămas definitiv că e nelegală, nu trebuia să mai fie folosită“, a declarat Mazăre. Referitor la faptul că au fost contestate actele medicale care au fost autentificate de statul american, Marius Mocanu spune că se va cere sprijinul Ambasadei SUA în România.



12