Niculescu, în semifinalele turneului de dublu de la Shenzhen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Niculescu, în semifinalele turneului de dublu de la Shenzhen

Sport 08 Ianuarie 2020 / 12:44 645 accesări
Monica Niculescu

Monica Niculescu

În sferturile de finală ale turneului de dublu WTA International de la Shenzhen (China), turneu dotat cu premii în valoare totală de 775.000 de dolari, Monica Niculescu și japoneza Misaki Doi au câştigat, miercuri, întâlnirea cu principalele favorite, Aryna Sabalenka (Belarus) și Elise Mertens (Belgia). Niculescu și Doi s-au impus cu scorul de 7-5, 6-4, obţinând calificarea în semifinale.

În penultimul act, Niculescu și Doi le vor înfrunta pe chinezoaicele Ying-Ying Duan / Saisai Zheng, favorite numărul 3, care au eliminat, tot miercuri, în sferturi, perechea alcătuită din Raluca Olaru și Dalila Jakupovic (Slovenia), cu scorul de 6-2, 7-6 (7/5).

Olaru şi Jakupovic vor primi un cec în valoare totală de 4.100 de dolari şi câte 60 de puncte WTA.

Niculescu şi Doi şi-au asigurat un cec în valoare totală de 7.400 de dolari şi câte 110 de puncte WTA.

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Shenzhen la dublu, în 2014, alături de Klara Zakopalova (Cehia), şi în 2016, cu Vania King (SUA).



12