La sfârşitul săptămânii trecute, în Bucureşti, a avut loc o selecţie pentru desemnarea titularilor din lotul olimpic de box al României. Printre sportivii convocaţi s-au numărat şi doi pugilişti de la CS Farul Constanţa, Enver Amiş (categoria 46-49 kg) şi Florentin Niculescu (64 kg), care au susţinut câte un meci vineri şi unul sâmbătă. „Am rămas foarte mirat de faptul că, deşi au fost arbitri la mese, meciurile nu au avut decizii! Vineri, niciunul dintre adversarii anunţaţi pentru sportivii noştri nu s-a prezentat la gală. Amiş l-a dominat pe adversarul său, iar Niculescu a încheiat meciul după două reprize, când antrenorul şi-a oprit sportivul să mai boxeze. Sâmbătă, amândoi au fost peste adversari. Amiş a boxat cu mai vechiul său rival, Marius Hondaru, de la Metrorex Bucureşti, pentru că Ovidiu Berceanu, de la CSM Reşiţa n-a mai venit, iar Niculescu l-a învins clar pe Răzvan Arădoaie, de la Dinamo Bucureşti”, a declarat antrenorul celor doi boxeri de la Farul, Ilie Dascălu.
Antrenorul lotului olimpic, Marian Simion, i-a anunţat pe ambii constănţeni drept titulari în lot. Ei se vor pregăti la Constanţa, cu Ilie Dascălu, iar la lot vor ajunge în cazul în care vor participa la turnee de pregătire. Anul acesta, seniorii nu au în program nicio competiţie importantă (Campionate Europene sau Mondiale).