Preşedintele ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicuşor Constantinescu, a făcut cerere de strămutare a dosarului în care este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal (CMZ) Constanţa, care se judecă la Tribunalul Constanța, solicitare care va fi analizată în 9 aprilie de Curtea de Apel Constanța. Potrivit avocatului lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, cererea de strămutare a fost formulată ieri, principala motivație fiind că dosarul ar trebui judecat de o altă instanță din cauza presiunii mediatice. "Tot ce se întâmplă în instanță când se judecă dosarul apare în presă, fapt care ar putea pune presiune pe magistrații constănțeni”, susţine avocatul Marius Mocanu. Conform legii, dacă solicitarea va fi acceptată, dosarul va fi strămutat pe rolul Tribunalului Tulcea.