Ieri la prînz, pe Lacul Siutghiol, a fost lansată la apă prima ambarcaţiune oficială - „Pace Boat”, o Nor-Tech 3600 Supercat - ambarcaţiune de pe care se dă startul în cursă şi pe care se află oficialii cursei. Ieri, însă, a avut doar rolul de a inaugura circuitul constănţean. Înainte de ...
După două seri de concurs aflate sub semnul emoţiilor, dar şi o seară de recitaluri ale juriului, duminică seară, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia, cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, a culminat cu Gala Laureaţilor. Organizatorii celei ...
Cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2007”, s-a desfăşurat, în perioada 23 - 26 august, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia. Cea de-a 37-a ediţie a manifestării s-a bucurat de un public numeros, din rîndul spectatorilor care au ...
Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2007” a debutat, joi seară, cu prima parte a celor două secţiuni de concurs, Interpretare, la care au participat zece concurenţi şi Creaţie, unde au concurat opt piese. Prima seară de festival i-a avut ca prezentatori pe celebrele personaje de ...
După opt săptămîni de desfăşurare, Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a ajuns, vineri, la final, copiii din comunele Istria şi Corbu fiind ultimii beneficiari. ”A ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), prin Comisia de specialitate pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Industrie, a organizat ieri o dezbatere cu primarii şi principalii producători agricoli din judeţ pe tema: “Dobrogea - în contextul deşertificării“. Principalele subiecte ale discuţiilor au ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat în urmă cu şapte săptămîni la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a ajuns la final. Astăzi vor ajunge la Constanţa ultimele două grupuri de copii din mediul rural, care ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) extinde proiectul privind reintegrarea copiilor cu dizabilităţi în societate. După construirea complexurilor din Techirghiol şi Lazu, deja funcţionale, un nou astfel de modul va fi construit, în colaborare cu fundaţii umanitare irlandeze, la Cumpăna. Ieri a fost semnat la ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa şi compania Regional Air Services au încheiat ieri un protocol de colaborare care are drept scop înlăturarea efectelor unor evenimente neprevăzute. În baza ...
Constanţa se pregăteşte pentru cel mai important spectacol sportiv organizat vreodată în România, Class 1 Romanian Grand Prix. Evenimentul reprezintă a patra etapă din acest circuit extrem de spectaculos al Formulei 1 pe apă, care captează anual atenţia milioanelor de iubitori ai sporturilor nautice cu ...
După opt săptămîni în care peste 3.000 de copii din mediul rural au avut posibilitatea să se bucure de o zi de vacanţă specială, programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat la începutul lunii iulie la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) ...
Revenită duminică noapte din stagiul de pregătire din Germania, Handbal Club Municipal Constanţa îşi va relua astăzi antrenamentele în Sala Sporturilor. Ieri, elevii pregătiţi de Lucian Râşniţă şi Eden Hairi au efectuat o şedinţă de recuperare la Spa Center IAKI, iar astăzi vor susţine prima ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat în urmă cu şapte săptămîni la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, se apropie cu paşi repezi de final, la sfîrşitul acestei săptămîni urmînd să ajungă la Constanţa ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a ajuns, ieri, la cea de-a şaptea săptămînă de desfăşurare. Dacă pînă acum, grupurile de copii din judeţ veneau la Constanţa doar în ...
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) propune modificarea Ordonanţei de Urgenţă 113/2006, privind înfiinţarea Fondului Naţional de Dezvoltare, ale cărei prevederi actuale ridică mari semne de întrebare cu privire la criteriile de repartizare a fondurilor respective. Preşedintele ...
Programul ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu copii din comunele Crucea, Pantelimon şi Mircea Vodă, care s-au bucurat din plin de excursia la Constanţa. Însoţiţi de ...