Preşedintele Consiliului Județean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, la Sinaia, a fost rugat să comenteze propunerea făcută de Victor Ponta privind modificarea Statutului care prevede ca membrii PSD certaţi cu legea să-şi piardă funcţii. Nicușor Constantinescu a ...
Afacerile cu terenuri sunt cele mai profitabile în România, iar cea mai eficace metodă de împroprietărire a fost retrocedarea terenurilor confiscate de regimul comunist. În unele cazuri, mulți dintre cei care au intrat în posesia pământurilor nu au putut face dovada că sunt ...
Parlamentari, foşti miniştri, preşedinţi de consiliu judeţean şi şeful DIICOT au ajuns în atenţia anchetatorilor pentru trafic de influenţă, dare şi luare de mită sau abuz în serviciu, cazurile Microsoft, Carpatica sau cele privind retrocedări fiind printre marile dosare deschise în ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat vineri, referitor la intervenţia după prăbuşirea elicopterului SMURD, că „întreg sistemul de salvare este greşit, întrucât nu include toate instituţiile“. „În acest caz ar fi trebuit implicate și ...
Instanța Tribunalului Constanța a respins, astăzi, cererea președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, de modificare a condițiilor controlului judiciar, astfel încât să își poată exercita atribuțiile funcției. Avocatul ...
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, ieri, că l-a vizitat pe președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, după ce acesta a fost eliberat din arest. Mazăre a afirmat că a rămas plăcut impresionat de ceea ce a văzut când s-a întâlnit cu prietenul ...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicuşor Constantinescu, se va prezenta în fiecare zi de joi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pentru a da cu subsemnatul. Măsura face parte din rigorile impuse de controlul judiciar. Constantinescu are emise pe numele său ...
În urma deciziei de vineri a Curţii de Apel Constanţa, Nicuşor Constantinescu a redevenit preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Odată cu încetarea celui de-al doilea mandat de arestare emis pe numele lui Constantinescu Nicuşor Daniel, conform Legii, a expirat şi valabilitatea ordinului ...
După 30 de zile de arest preventiv, președintele ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, a petrecut primul weekend alături de familie și prieteni, sărbătorindu-și cu această ocazie ziua onomastică. Înainte să ajungă acasă, în primele minute de la ...
Nicușor Constantinescu a părăsit în urmă cu puțin timp Penitenciarul Rahova. La ieșire, acesta a declarat că merge să-și vadă familia, totodată el afirmând că aceste arestări trebuie să înceteze. ”Mă duc la familia mea. A fost foarte ...
Decizia Tribunalului Constanța de a respinge solicitarea avocaților președintelui ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, de eliberare sub control judiciar pe cauțiune, formulată în dosarul Centrului Militar Zonal (CMZ), a fost suprinzătoare. Asta în ...
După ce a petrecut trei săptămâni în spatele gratiilor pentru o acuzație cel puțin aberantă - că nu a plătit o factură telefonică la Centrul Militar Zonal - ieri, președintele ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, s-a aflat la Tribunalul ...
Președintele ales al Consiliului Județean Constanța, Nicuşor Constantinescu, a obţinut astăzi o primă victorie în înstanţă. Curtea de Apel București a decis cercetarea sa în libertate, sub control judiciar, în dosarul certificatelor de urbanism. Cu toate acestea ...
Președintele ales al Consiliului Județean Constanța, Nicuşor Constantinescu, a obţinut astăzi o primă victorie în înstanţă. Curtea de Apel București a decis cercetarea sa în libertate, sub control judiciar, în dosarul certificatelor de urbanism. Cu toate acestea ...
Președintele ales al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a petrecut ziua de vineri încercând să se apere în fața judecătorilor. Pe de o parte, la Curtea de Apel București s-a judecat contestația la decizia arestării preventive care a fost dată în 6 ...
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa a avut astăzi termen la Curtea de Apel Constanţa în dosarul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), prin intermediul căruia cere anularea actului administrativ, respectiv a raportului emis de ANI după ce inspectorii l-au găsit incompatibil ...