Nike a renunţat la Pistorius

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nike a renunţat la Pistorius

Monden 22 Februarie 2013 / 00:00 379 accesări

DOAR 10% DIN CAZURI REZOLVATE Reputaţia poliţiei sud-africane a fost afectată după ce avocatul lui Oscar Pistorius a făcut praf ancheta şi probele aduse în faţa tribunalului, care ar fi trebuit să arate premeditarea şi după ce a ieşit la iveală faptul că şeful investigatorilor a fost acuzat la rândul său de tentativă de omor. Anchetatorul principal, Hilton Botha, a fost acuzat de tentativă de omor în 2009, după ce, băut fiind, a deschis focul în direcţia unui microbuz în care se aflau şapte persoane, încercând să-l oprească. Hilton Botha a fost cercetat în 2009 pentru fapta sa, dar dosarul a fost clasat. Cazul a fost redeschis recent. Un reprezentant al Parchetului a afirmat că, în aceste condiţii, investigatorul nu se mai poate ocupa de anchetarea lui Pistorius, dar un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că inspectorul îşi păstrează deocamdată atribuţiile.

Barry Roux, unul dintre cei mai de succes avocaţi din Africa de Sud, a prezentat judecătorului gafele comise de poliţişti în ancheta efectuată la locuinţa sportivului, acuzat că şi-a omorât cu premeditare prietena, de Sfântul Valentin. Acesta le-a reproşat anchetatorilor că nu şi-au pus încălţăminte de protecţie când au pătruns în spaţiul unde a avut loc crima, că nu au verificat apelurile telefonice efectuate de acuzat şi că nu au recuperat un cartuş căzut în vasul de toaletă. Avocatul a desfiinţat şi depoziţiile martorilor, culese de poliţişti. Astfel, o persoană care susţine că a auzit ţipete în seara anterioară crimei, în casa lui Pistorius, locuieşte la mai mult de 300 de metri de reşedinţa acuzatului. Un alt martor, care a declarat că a auzit strigăte între două serii de focuri de armă, a numărat cinci sau şase împuşcături, în timp ce poliţia a precizat că Pistorius a tras doar de patru ori în casa sa. Întrebat joi cu privire la seriozitatea anchetei efectuate, Hilton Botha a recunoscut că ”se putea mai bine”. Acest caz nu va readuce încrederea cetăţenilor în poliţia sud-africană, acuzată de multe ori de corupţie, incompetenţă şi nerespectarea drepturilor omului. Ultimii doi şefi ai poliţiei au fost condamnaţi sau suspendaţi pentru fapte de corupţie în 2010, respectiv 2012. Anual, 15.000 de persoane sunt asasinate în Africa de Sud, dar numai 10% dintre cazuri sunt rezolvate.

GLONŢUL DE PE ŢEAVĂ Până la judecarea procesului, producătorul de echipament sportiv Nike a anunţat că a suspendat contractul cu atletul Oscar Pistorius, precum şi plăţile către acesta. Joia trecută, zi în care a fost arestat, o imagine publicitară avându-l ca protagonist pe campionul paralimpic a fost scoasă de pe site-ul sportivului. Mesajul care însoţea posterul era ”I am the bullet in the chamber”, în traducere, Sunt glonţul de pe ţeavă, mesaj care în urma incidentului este foarte ofensator şi pentru victimă, şi pentru presupusul asasin.

Taguri articol


12