„Nimeni nu pleacă de drag de aici"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dr. Simona Zăhan, care s-a sinucis în Franţa, înmormântată sâmbătă

„Nimeni nu pleacă de drag de aici"

Sănătate 21 Martie 2014 / 00:00 745 accesări

Trupul neînsufleţit al Simonei Zăhan, medicul anestezist care a decedat în Franţa, după ce şi-ar fi administrat intravenos o doză de substanţe mortale, a fost adus în ţară, ieri, sicriul fiind depus la capela Cimitirului Municipal din Târgu Jiu, oraş în care locuiesc părinţii acesteia. Sicriul cu trupul neînsufleţit al femeii va rămâne la Târgu Jiu până sâmbătă, când va fi dus la Scoarţa, localitatea natală a părinţilor tinerei, unde va avea loc înmormântarea. Membrii familiei acesteia le-au solicitat jurnaliştilor să le respecte durerea şi intimitatea. Apropiaţi ai familiei au declarat, totuşi, că părinţii tinerei resping ipoteza potrivit căreia aceasta s-ar fi sinucis. Simona Zăhan este originară din Târgu Jiu, mama sa fiind fost profesor de geografie la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu Jiu, iar tatăl acesteia a lucrat la fosta SNLO. Femeia, în vârstă de 37 de ani, era căsătorită cu un medic care urma să se angajeze şi el la un serviciu de ambulanţă din Franţa. Ei au un băieţel în vârstă de şase ani şi se mutaseră în Châteauroux de patru ani. Simona Zăhan a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara şi şi-a făcut rezidenţiatul în acelaşi oraş, la Spitalul Judeţean. După rezidenţiat, ea s-a angajat la spitalul privat Athena, iar apoi, familia s-a mutat în Franţa.

MĂRTURIILE CUNOŞTINŢELOR Printre cei care au cunoscut-o pe Simona Zăhan în perioada rezidenţiatului se numără Dan Ilincariu, asistent medical principal al Clinicii ATI din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara. "Îmi amintesc de Simona Zăhan. A făcut rezidenţiatul la noi, la Spitalul Judeţean din Timişoara. După rezidenţiat, adică în urmă cu patru ani, a plecat din spital şi s-a angajat la Spitalul Athena, care este un spital privat. După plecarea de la Spitalul Judeţean rupsese legătura cu această unitate medicală. Nu părea să aibă probleme, nu a ieşit în evidenţă ca având probleme de orice natură. Ştia meserie şi o făcea foarte bine", a declarat, ieri, Dan Ilincariu. Întrebat care au fost motivele plecării femeii la muncă în Franţa, Ilincariu a spus: "Posibil că a plecat în Franţa la muncă pentru că a vrut să îşi facă o viaţă mai bună acolo. Nimeni nu pleacă de drag de aici".

La rândul său, Ovidiu Bedreag, medic primar al Clinicii ATI din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara, a fost coleg cu Simona Zăhan, pe care a caracterizat-o drept "o foarte bună profesionistă". "Am fost colegi. A fost o foarte bună profesionistă, nu a avut niciun fel de problemă pe perioada rezidenţiatului, a fost perfect echilibrată. A fost un medic rezident absolut în regulă, fără probleme de adaptare ori de altă natură. Cu siguranţă şi-a luat rezidenţiatul cu o notă foarte bună pentru că a fost un medic foarte bun", a spus Bedreag.

REVOLTĂ PRINTRE COLEGI Sinuciderea Simonei Zăhan, care lucra ca anestezist la un spital din Châteauroux, oraş aflat în centrul Franţei, a generat o revoltă printre colegii acesteia, care se plâng că sunt nevoiţi să lucreze foarte multe ore pe săptămână, în detrimentul familiei, relata „La Nouvelle République“, în ediţia online. Femeia a decedat duminică, după ce şi-ar fi administrat intravenos o doză de produse mortale, în spitalul în care lucra, la Châteauroux. Colegii săi sunt devastaţi de moartea acesteia: "Suntem o mică familie aici. Petrecem atâtea ore împreună. Uneori stăm aici mai mult decât acasă. În plus, colega noastră care s-a sinucis tocmai terminase o săptămână de 78 de ore". Ei sunt furioşi pe declaraţiile ministrului francez al Sănătăţii, Marisol Touraine, cu privire la acest caz: "Nu poate fi lăsată să spună că nu din cauza activităţii sale la spital s-a întâmplat acest lucru şi că era pur şi simplu o femeie din România căreia i se făcuse dor de ţară! Ea se numea Simona şi era ca şi noi, de origine străină, dar ca şi noi, epuizată şi obosită".

„EU AM DESCOPERIT-O, CÂND AM PRELUAT GARDA” Simona era foarte apropiată de două colege, care aveau şi ele copii. "Nu ne vedem copiii suficient. Împărtăşeam acest sentiment toate trei. Eu am descoperit-o, duminică dimineaţa, când am preluat garda. Dar noi nu spunem că din cauza aceasta s-a sinucis Simona. Îi respectăm gestul. Fără să încercăm să judecăm de ce. În schimb, ministrul, care nu o cunoştea, care nu a venit aici niciodată, nu ştia dacă se simţea sau nu bine în pielea ei (...) Considerăm că declaraţiile ei sunt o injurie la adresa Simonei", a declarat una dintre ele. „Ministrul ştie că ea tocmai terminase o săptămână de 78 de ore de muncă? Ştie că ne lipseau, înainte de această dramă, doi anestezişti? Ştie că suntem cu toţii extenuaţi? Exercităm o profesie dificilă şi exigentă. Simona era o profesionistă excelentă. Se dedica muncii, în detrimentul soţului şi fiului ei de şase ani", au adăugat colegii româncei.



12