Ninsoarea care a dat şi încă mai dă mari bătăi de cap multor autorităţi, paralizând drumuri şi izolând numeroase localităţi, vine ca o mană cerească pentru agricultură. Fenomenele meteorologice actuale vor ajuta culturile agricole din sudul ţării, unde sunt probleme în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din sol, iar stratul de zăpadă le va proteja de temperaturile foarte scăzute, a spus directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. “În sud erau probleme, cu 7 litri de precipitaţii în toată luna. Agricultorii erau destul de speriaţi, pentru că este periculos. Acest viscol vine ca la carte, adică mai întâi zăpadă şi apoi viscol. Vor fi temperaturi de minus 10 - minus 15 grade, dar stratul de zăpadă este protector şi lucrurile vor sta bine în vară cu recolta, iar după aceea temperatura începe să crească spre temperaturi normale. De exemplu, dacă la Bucureşti ajunge la minus 10 grade noaptea, între 30 (ianuarie - n.r.) şi 4 februarie vom avea minus 5 grade. O creştere de 5 grade ne aduce la temperaturi normale. Din 4 februarie până în data de 12 - 13 (februarie - n. r.) va fi din nou o scădere în jur de minus 10 grade, după care s-ar cam termina aceste evenimente mai dure, să zicem”, a explicat Sandu. Potrivit acestuia, ar putea să mai fie un episod de vreme rea în perioada 29 - 30 ianuarie, “un ciclon din Marea Mediterană, şi este posibil să se amplifice tot în partea de sud, sud-est”. Şeful ANM a menţionat că în sudul ţării erau probleme cu rezerva de umiditate din sol, şi nu în nordul ţării, unde stau foarte bine.