Ninsori și viscol la munte, precipitații mixte și vânt puternic în rest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De sâmbătă dimineața

Ninsori și viscol la munte, precipitații mixte și vânt puternic în rest

Vremea 09 Decembrie 2017 / 08:33 1723 accesări

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de ninsori și viscol în zona montană, respectiv de precipitații mixte și intensificări ale vântului, în restul regiunilor, valabilă începând de sâmbătă dimineața. Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 decembrie, ora 8:00 — 10 decembrie, ora 20:00, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. Astfel, în vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte. Din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, vor fi condiții de polei. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă. De asemenea, vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70 — 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă. Intensificări temporare sunt anunțate și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice și sudice, unde se vor atinge 50 — 70 km/h.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri.



12