„Ninsorile copilăriei”, la Clubul „Solteris”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ninsorile copilăriei”, la Clubul „Solteris”

Cultură 10 Decembrie 2010 / 00:00 484 accesări

Clubul Artelor „Solteris” din cadrul Cercului Militar Mangalia celebrează anotimpul cadourilor şi al fulgilor de nea, cu un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă de ieri şi de astăzi, sub titulatura „Ninsorile copilăriei”. Evenimentul este programat duminică, de la ora 15.00, într-un cadru destins şi de sărbătoare din care nu vor lipsi membrii Solteris şi prietenii lor. Spectacolul „Ninsorile copilăriei” reînvie tradiţia de altădată, cu miros de brad, colinde strămoşeşti interpretate de micuţii artişti de la Teatrul pentru copii „Magic”, poezii, muzică folk şi un recital de pian. Simţurile vor fi desfătate şi cu o expoziţie colectivă de pictură, un omagiu adus iernilor de altădată.

Scriitorii, pictorii, poeţii şi muzicienii care vor susţine această „întâmplare spirituală”, cum o numesc „solteriştii”, sunt: preşedintele Clubului Artelor, scriitoarea Emilia Dabu, consilierul cultural în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Mihaela Burlacu, Steliana Bajdechi, Diana Adam, Ana Ardeleanu, Marius Robert Dincă, pr. Ioan Aurel Bolbă, Marius Ciocănel, Dora Alina Romanescu, George Şerban, Adina Lozinschi, Giorgiana Ciocan, Iulia Mitu, Marilena Nicolau, Simona Gabriela Iordache, Andreea Romaniuc, Marcela Dabu, Nicolae Găgeanu, Luiza Cala şi Karl Robert Perko.



12