Observ că, în funcţie de starea vremii, mai marii din PD-L trec de la o trăire sufletească la alta. Sigur, tonul îl dă sufletul de poet mioritic al preşedintelui Băsescu, deprins, în ultima vreme, după modelul domnului Alecu, să tundă oaia şi berbecul. După vizita preşedintelui la Paris, unde a fost luat la întors de reprezentanţii comunităţii române, în PD-L, partidul său de suflet, s-a dat tonul la mîhnirea generală. Deprimarea şi mîhnirea au pus stăpînire şi pe miniştrii pedelişti ai premierului Boc, al doilea mîhnit al ţării. Starea de mîhnire, generată, după cum zice Traian Băsescu, de alianţa cu PSD, ilustrează gradul avansat de ipocrizie care a cuprins formaţiunea politică amintită, incluzînd aici şi sateliţii săi. Prezidentul nostru drag, prietenul sincer al oilor din patria noastră, ceea ce nu este rău deloc, ţinînd cont de încărcătura emoţională a “Mioriţei” contemporane, vrea să ne convingă, în ceasul al 12-lea, că PSD i-a fost vîrît cu forţa pe gît! Ca şi cum i-ar fi fost servită untură de peşte pe post de dulceaţă de trandafiri! Să fim serioşi! Sînt convins că, în ultimii ani, domnul preşedinte a fost obsedat tot timpul de dorinţa arzătoare de a-i administra o corecţie severă lui Tăriceanu, pe care, în ciuda bileţelor roz băgate în sîn, nu a reuşit să-l pună cu botul pe labe. Mă tem că, în conjuctura creată după alegerile parlamentare de anul trecut, s-a folosit de PSD ca să-şi satisfacă vechile orgolii. Profitînd, desigur, şi de încăpăţînarea liberalilor de a plusa pe un cal mort. Cred că, din acest punct de vedere, conducerea de la nivel central a PSD ar trebui să fie extrem de supărată, pentru că, nu-i aşa?, se prea poate să fi constatat că miza pusă în joc nu are nicio legătură cu socoteala făcută în tîrg. Dacă te lauzi în gura mare că ai încheiat o alianţă pentru salvarea naţiunii din ghearele crizei mondiale, motiv pentru care umbli cu pieptul dezgolit ca la 1907, ziua în amiaza mare, atunci, să-mi fie cu iertare, nu e cazul să cazi într-o adîncă mîhnire, ca şi cum te-ar fi silit cineva să intri într-un concubinaj politic compromiţător! Domnul Băsescu, cel mîhnit, a avut la îndemînă posibilităţi elementare de întregire a dreptei. Dar, ca să treacă puntea orgoliilor sale personale, pentru că, nota bene, cineva trebuia să primească o lecţie, s-a sprijinit de stînga! Un adevărat bărbat politic merge pînă la capăt cu cei cu care a bătut palma. Pe vremuri, circula un banc în care se spunea că o femeie de serviciu se lăuda peste tot că are o relaţie amoroasă cu directorul întreprinderii unde lucra. Ca răspuns la bîrfe, directorul a exclamat: “Este o nebună”. Desigur, a venit şi replica amantei sale, care vorbea cu un pronunţat “ţ”:” Ţe nebună, ţe nebună, azi noapte, cu ţîţa-n gură, ah ţe bună, ah ţe bună…” Cam aşa se derulează lucrurile în ce priveşte mîhnirea prezidenţială! Spuneam, la începutul acestui editorial, că PD-L a fost cuprins de o profundă stare de mîhnire. La unii însă, cum este cazul domnului Berceanu, mîhnirea a luat-o razna! Revenit de pe şantierele marilor noastre autostrăzi, unde aruncă deseori cu casca de protecţie după cîini, Radu Berceanu face pe grozavul, dînd de înţeles că îl doare în cot dacă, la Constanţa, se rupe alianţa! Eu cred că, dacă se rupe alianţa, nu numai la Constanţa, ci şi în Franţa, de unde a venit mîhnit preşedintele, pe Berceanu şi ai lui o să-i ia durerea de cap! De bine, de rău, după ce au căzut din dudul Puterii, liberalii s-au mai îndreptat de şale, dar, dacă observaţi, merg şi acum cocoşaţi! Cît priveşte situaţia de la Constanţa, ministrul Transporturilor, mîhnit şi el de mîhnirea prezidentului, se opinteşte degeaba în tentativa sa de a ne convinge că în PD-L, unde a crescut numărul de răspopiţi politici, totul merge ceas. Mîhnitul domn Berceanu ar trebui să ştie că pedeliştii săi îşi pun singuri beţe în roate ori de cîte ori cineva trebuie promovat, aşa că, fie vorba între noi, nu trebuie să-şi mai bage coada cei de la PSD! Trăiască!