Nivelul deductibil al dobânzilor de la firme din grup, redus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nivelul deductibil al dobânzilor de la firme din grup, redus

Economie 17 Aprilie 2010 / 00:00 332 accesări

Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută obţinute de la firme din grup, acţionari, asociaţi a fost redus de Guvern de la 8%, la 6% în acest an, în contextul evoluţiei economiei naţionale şi pe baza datelor statistice din domeniul bancar. Potrivit reglementărilor în vigoare, dobânzile la împrumuturile obţinute de la instituţii de credit române sau străine, instituţii financiare nebancare şi alte organizaţii similare sunt integral deductibile. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută, care a fost până în prezent de 8%, este folosit pentru stabilirea limitei deductibile a cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor obţinute de la alte entităţi decât instituţii de credit române sau străine, instituţii financiare nebancare şi alte organizaţii similare. Guvernul a decis prin hotărâre ca nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută să fie de 6%, pentru determinarea profitului impozabil începând cu anul fiscal 2010. „Actualizarea se bazează pe datele prezentate de Banca Naţională a României privind ratele medii ale dobânzii la creditele noi în euro şi dolari americani acordate de instituţiile de credit societăţilor nefinanciare în anul precedent. Astfel, pentru perioada ianuarie - noiembrie 2009, mediile ratelor dobânzilor sunt de 6,36% pentru creditele noi în euro şi de 5,14% pentru creditele noi în dolari”, se arată în hotărâre. Măsura va avea o influenţă pozitivă asupra încasărilor din impozitul pe profit de 27,6 milioane de lei în acest an.

Taguri articol
BNR


12