Nivelul oceanelor a crescut în secolul XX mai mult decât în ultimii 3.000 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nivelul oceanelor a crescut în secolul XX mai mult decât în ultimii 3.000 de ani

Ştiință 24 Februarie 2016 / 18:56 784 accesări

Nivelul oceanelor şi mărilor de pe Pământ a crescut cu aproximativ 14 cm între 1900 şi 2000, în urma topirii gheţarilor, în principal în Oceanul Arctic, potrivit unui studiu publicat de climatologi pe site-ul Academiei Americane de Ştiinţe. Nivelul oceanelor a crescut într-un ritm mai intens în ultimul secol decât în ultimii 3.000 de ani, din cauza schimbărilor climatice, cercetătorii estimând că, fără creşterea de temperatură înregistrată de la începutul erei industriale, nivelul apei oceanelor ar fi fost pe jumătate faţă de cel înregistrat în secolul XX. Potrivit studiului climatologilor, ce se bazeză pe o nouă abordare statistică definitivată la Universitatea americană Harvard, nivelul oceanelor a scăzut în jur de 8 cm între anii 1000 şi 1400, perioadă marcată de o răcire a temperaturii la nivel planetar cu 0,2 grade Celsius. ”Este frapant să vezi o asemenea variaţie a nivelului oceanelor asociată unei scăderi globale a temperaturii nu foarte drastică”, a afirmat profesorul Kopp, de la Departamentul de Ştiinţele Pământului din cadrul Universităţii Rutgers din New Jersey. ”În prezent, temperatura medie la nivel mondial este cu un grad Celsius mai ridicată decât era la sfârşitul secolului al XIX-lea”, a adăugat profesorul Kopp.

Pentru a determina evoluţia nivelului oceanelor în ultimii 3.000 de ani, oamenii de ştiinţă au compilat date geologice, indicatori ai nivelului apei, precum mareele şi recifurile de corali şi siturile arheologice. Cercetătorii au estimat că, în funcţie de rezultatul acestui studiu, nivelul oceanelor va creşte de la 51 cm la 1,3 m pe parcursul acestui secol, dacă lumea va continua să depindă într-o atât de mare măsură de energiile fosile, neregenerabile. ”Aceste noi date despre nivelul oceanelor confirmă o dată în plus cât de neobişnuită este această perioadă modernă de încălzire globală, pentru că este consecinţa emanaţiilor de gaze ce produc efectul de seră. Studiile arată că impactul cel mai periculos al creşterii temperaturii este creşterea nivelului oceanelor”, a declarat Stefan Rahmstorf, profesor de oceanografie la Institutul pentru cercetarea impactului climei din Postdam, Germania. ”Gheţarii se topesc mai repede dacă se înregistrează creşteri ale temperaturii, este o informaţie de fizică elementară”, a mai spus, ironic, Stefan Rahmstorf.



12