Atacantul Jeremy Njock a semnat joi seară un contract pe o perioadă de trei sezoane şi jumătate cu Universitatea Craiova, grupare la care revine după doi ani. Njock, în vîrstă de 27 de ani, a semnat contractul pe aeroportul din Brest, la ora 23.00, în prezenţa directorului executiv al clubului craiovean, Ovidiu Costeşin şi a secretarului general Gigel Prioteasa. În ultimii doi ani, Jeremy Njock a evoluat la Mons, în Belgia, şi la Brest, în liga secundă franceză. El a fost achiziţionat de Brest cu 250.000 de euro de la Mons, iar Universitatea Craiova a plătit pentru el 400.000 de dolari. Njock a marcat într-un sezon şi jumătate, cît a jucat la Universitatea, înainte de a ajunge la Mons, 15 goluri în 33 de meciuri. Deşi este din Camerun, Njock nu are nevoie de viză pentru România. El este căsătorit cu o nemţoaică şi are viză de rezident.