Ministrul sirian al Afacerilor Externe Walid al-Muallem a anunţat, sâmbătă, că ţara va organiza alegeri generale până la sfârşitul anului şi a dat asigurări că scrutinul va fi liber şi corect. Oficialul sirian a făcut această declaraţie în cursul unei întâlniri cu ambasadori străini la Damasc. Totodată, acesta a precizat că noul Parlament va reprezenta aspiraţiile poporului sirian. Mandatul actualului legislativ a expirat anul acesta. Declaraţiile au fost întâmpinate cu entuziasm la început, numai duminică, înainte de răsăritul soarelui, tancurile armatei siriene au lansat un asalt asupra oraşului Deir al-Zour, din nord-estul ţării. Imagini publicate de activişti pe Internet arată fum ieşind din clădirile din Deir al-Zour. În fundal se aud obuze de artilerie. Comitetele pentru coordonare locală în Siria, care monitorizează protestele din ţară încă de la izbucnirea lor, la mijlocul lunii martie, a anunţat că armata a intrat în nouă zone din oraş. Activişti au declarat că armata trage fără discriminare în zona al-Hula, din apropiere de Homs. Cel puţin 57 de persoane au fost ucise în cele două oraşe.
Sâmbătă, numeroase persoane care luau parte la o manifestaţie antiguvernamentală au fost ucise de forţele de securitate la Idlib, în apropiere de graniţa cu Irakul. O sursă din serviciile libaneze de securitate a spus că zeci de persoane fug din Homs şi Deir al-Zour şi au ajuns în nordul Libanului în ultimele 24 de ore. Circa 5.000 de sirieni au fugit în Liban de la izbucnirea manifestaţiilor. Atacurile au intervenit la numai câteva ore după declaraţiile ministrului sirian al Afacerilor Externe. Peste 1.650 de persoane şi circa 390 de membri ai forţelor de securitate au fost ucişi de la izbucnirea protestelor pro-democraţie din Siria, la mijlocul lunii martie, afirmă activiştii pentru drepturile omului. Informaţiile nu pot fi verificate din surse independente, pentru că autorităţile siriene au interzis accesul jurnaliştilor străini şi la organizaţiilor internaţionale.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a cerut preşedintelui sirian Bashar al-Assad să pună capăt imediat folosirii trupelor împotriva protestatarilor civili. Într-o discuţie telefonică avută cu liderul sirian, Ban Ki-moon a subliniat că arestările în masă ale manifestanţilor trebuie să se încheie. Acesta a fost primul contact dintre cei doi oficiali din luna aprilie. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri, pentru prima dată, încălcările repetate ale drepturilor omului şi folosirea forţei împotriva civililor de către Guvernul sirian. La rândul său, Liga Arabă a adresat un apel regimului de la Damasc să oprească violenţa împotriva civililor.
La rândul său, Papa Benedict al XVI-lea a lansat, ieri, în cursul slujbei Angelus, \'un apel presant\' către autorităţi şi populaţie de a răspunde în mod adecvat aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor din Siria şi de \'a restabili cât mai repede posibil coexistenţa. Încă de la începutul lunii iunie, Vaticanul s-a arătat preocupat în legătură cu situaţia din Siria. Papa, adresându-se noului ambasador sirian pe lângă Sfântul Scaun, Husan Edin Aala, a cerut ca preşedintele sirian să ţină cont de aspiraţiile societăţii civile, precum şi de instanţele internaţionale. În Siria, ţară multi-confesională, unde creştinismul datează de două mii de ani, 7,5% din cei 20 milioane de locuitori sunt creştini.
Pe de altă parte, banca centrală austriacă a suspendat un contract de livrare de bancnote oficialilor de la Damasc, a anunţat ieri un purtător de cuvânt al Ministerului austriac al Afacerilor Externe. Decizia luată de bancă reprezintă o reacţie la reprimarea violentă a manifestanţilor în Siria. În 2008, OeBS a semnat un contract cu banca naţională siriană pentru imprimarea de bancnote siriene. 600 de milioane de bancnote au fost livrate deja, ultimele dintre ele în primăvară, după izbucnirea revoltelor în Siria.