TRANSPORT NOU Al patrulea transport de ajutoare, cu şapte tone de alimente neperisabile, constând în cartofi, mazăre, grâu, zahăr, ulei, conserve şi făină, a plecat, ieri, spre zonele afectate de ninsoare din Vrancea. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa, alimentele au fost donate de constănţeni, de elevi de la mai multe licee, dar şi de politicieni, solidari cu cei năpăstuiţi. Printre politicienii care au întins o mână de ajutor pentru sinistraţii din Vrancea se numără şi senatorul social democrat de Constanţa Alexandru Mazăre, care a donat o cantitate importantă de făină. „Mulţumesc mult sponsorilor care m-au ajutat în această acţiune de suflet. Am reuşit să trimit o tonă şi jumătate de făină, iar pe lângă aceasta mi-am donat şi indemnizaţia de parlamentar pentru sinistraţi. Sunt momente în care ar trebui să vorbim mai puţin şi să facem mai mult”, a spus Alexandru Mazăre.
MĂNĂSTIRE IZOLATĂ În timp ce constănţenii strângeau ajutoarele alimentare, utilajele Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa au continuat lucrările de deszăpezire din judeţul Vrancea, maşinile eliberând, ieri, drumurile judeţene şi uliţele de zăpadă. Echipele RAJDP au fost însoţite de reporterul Centrului de Presă Telegraf - Neptun TV, Cristi Popovici: “O situaţie deosebită a fost în apropierea comunei Urecheşti, unde am reuşit să ducem mai multe ajutoare cu alimente la o mănăstire de maici, care a fost izolată până ieri (miercuri - n.r.). Dar, cu ajutorul utilajelor RAJDP, drumul până la mănăstire a fost deszăpezit. Am dus la mănăstire 20 de kilograme de cartofi, 10 kilograme de ceapă, ulei, făină, pâine, apă minerală, alimente care ajung cel puţin pentru o săptămână”.
CAMPANIE AMPLĂ CJC şi Primăria Constanţa au demarat o amplă campanie de strângere de ajutoare constând în alimente neperisabile. De asemenea, Primăria şi Consiliul Local Constanţa au alocat 150.000 de lei către judeţul Vrancea şi 50.000 de lei către judeţul Buzău, ca ajutor financiar. În plus, RAJDP a trimis către judeţele sinistrate 16 utilaje de deszăpezire (4 wolla, 4 maşini cu lamă, 2 autofreze de zăpadă, 3 autoutilitare, 2 trailer auto, 1 atelier auto), precum şi aproape 30 de angajaţi.